Un pic de mamicism

AVERTISMENT! Urmeaza un material mamicesc si iubaret, care citit de "unii" ii poate face sa zambeasca sarcastic sau Doamne Da, sa faca un copil!

Desfac in graba gentuta de la gradinita sa vad daca puiul meu a papat micul dejun. Cu surprindere gasesc o hartie impachetata frumos. Ma gandesc o fi un mesaj de la educatoare. Cand colo dau de aceasta minunata "opera de arta". Primul desen al puiului meu!

Vai, ce m-am emotionat!

Mai Pui Minune ce esti tu! Cand ai crescut asa de mare? Ma bucuram asa mult cand imi prindeai degetul cu manuta ta minuscula si perfecta si acum tii un creion! Dar nici macar asta nu ma face sa lacrimez asa un pic, ci faptul ca esti tot mai mare pe zi ce trece. Ai timpul tau, petreci cateva ore departe de mine si ai activitati. Eu incetul cu incetul devin spectator la dezvoltarea ta! Si ce spectacol minunat ma asteapta!

Si in acele mazgalituri nu vad un viitor Picasso, dar vad un viitor om mare! Asa ca v-am luat la pupacit si la iubit! Pe tine Cel mare si pe el Cel mic! Ca nu ma mai satur de voi!!!
Si nu te uita la mine asa Pui Minune ca plang ca o nebuna in fata unei hartii mazgalite!
Plang de fericire ca existi, ca cresti, ca esti, ca vei fi!
Plang ca sunt atat de norocoasa incat am parte de asemenea momente ce nu aveau semnificatie pana sa nu exist prin voi!
Plang ca vad ca usor te dezlipesti de mine dar cumva te asezi si mai comfortabil in inima mea!

Si rad cand vad ca o gurita stirba plina de balute se deschide intr-un zambet ca raspuns la nebunia mea!
Rad cand te aud ca-mi spui: "Stiu mami ma iubesti mult!"

Asa e minuni perfecte, va iubesc mult!

O sarutare, o imbratisare, doi copii...

O nunta, doi copii

Din categoria activitati cu doi copii. Va spuneam, nu demult, cum sunt doua ore, doi copii. Ei bine ne vine randul sa mergem la o nunta. Persoana draga de tot asa ca nu putem refuza. Nu-i putem lasa (pe ai nostri copii) cu nimeni, ca ala mare e legat de noi si ala mic de san. In plus bunica, singura bona disponibila (daca nu vroiam sa ne prezentam cu plicul gol) trebuia sa fie si ea prezenta. Repet, persoana draga, draga! Toate bune si frumoase.

Drumul
Planuri facute din timp, incarcati cu energie pozitiva si ganduri bune pentru miri, pornim la drum...200 de km de tipete in stanga, urlete in dreapta. Imaginati-va va rog o masina fara aer conditionat, doar doua geamuri care se deschid, asa un pic cat sa mai respiri si tu si tipete, plansete si rugaminti sa-l dau jos (pe cel mare) din scaun, iar cel mic nu se lasa mai prejos "Oa, oa, vreau in brate!". Vorba aia:" Iti place masina ta?" "Da!" "De ce?" "Alta n-am!" Si peste toate acestea, buni si mami cu niste voci de soprane concediate canta, dar canta dom'le nu se lasa, doar, doar mai tace cel mare. Tati e mai practic: "Nu vrei o banana puiule? Niste apa? Orice numai sa-ti umpli gurita..."
Se gaseste si un agent zelos sa ne traga pe dreapta. S-a grabit tare saracu' sa ne scrie un avertisment ca nu mergea ceva la masina (serios?!). In tot acest timp eu imi descopeream veleitati de contorsionista alaptandu-l pe cel mic. Nu exista optiunea de a-l scoate din scaun daca vroiam sa ne oferim cat de cat sansa de a-l calma pe cel mare.

Ziua nuntii
Dimineata: programare la coafor. Ghinion, contramandata pentru nunta viitoare (cand vor avea copiii 14 ani!). I-am trimis pe buni si tati la cununie, poze etc. Eu urma sa ma aranjez cum pot acasa sa-l astept pe cel mare sa se trezeasca si sa merg direct la sala pt petrecere. Zis si facut doar ca...
Se trezesc cu o ora mai repede, chiar cand manichiura mea de un "profesionalism" desavarsit, isi facea siesta. Asta e, macar am apucat sa le curat! O ora de maraiala, plansete, negocieri. Si iata-ma intrand in sala, in toata splendoarea mea, in brate si de mana cu minunile mele (recunosc, ei erau desavarsiti si aratau impecabil).Eu...of! Cu ce sa-ncep?
Parul doar pe jumatate uscat. Deja fara mirare observ in oglinda de la intrare ca am uitat sa ma dau cu rimel la un ochi. In masina, in drum spre restaurant, un scai de la un papuc (al cui, oare?), mi-a rupt ciorapii. Nicio problema caut in geanta. Dar "Ia ciorap de unde nu-i si mai puneti s-un toc cui". Aveam scutece, crema pentru eritem (fesier, ca pentru fata mea, ce arata din ce in ce mai mult cu limba unui copil ce are scarlatina, nu mai aveam solutii), servetele umede, haine de schimb pentru copii. Dar nici urma de ciorapi. I-as fi dat jos daca as fi gasit in geanta si o lama de ras.
Cu toate acestea eram destul de mandra de rochita mea. Am cumparat-o de la "Si noi grasutele" sau "Pentru noi plinutele", dar am cerut marimea cea mai mica, deci motiv de mandrie! M-am desumflat toata cand tot in acea infama oglinda de la intrare am observat o pata de lapte de toata frumusetea in partea dreapta. I-a fost foame celui mic ce sa faci?

Victime colaterale
Buni
Daca ar fi dansat toata noaptea sarba, batuta, invartita, fecioreasca si barbateasca la un loc, tot nu ar fi obosit asa tare!

Tati
Trebuie sa va spun de la inceput ca  tati la o nunta nu se misca de pe scaun. Sta linistit consumand din licoarea magica cu terminatia -OH si priveste in jur. Daca se mai intampla sa "pice" un Dan Spataru si un Semnal M, bifam si noi o aparitie pe ringul de dans.
Dar la o nunta cu doi copii se schimba situatia...
Dupa ore de alergat dupa cel mare prin locul de joaca, renunta la eticheta si isi da jos sacoul (caldura mare, mon cher!), la timp pentru ca cel mic (abia i-l pusesem in brate) sa puna o parte din lapticul abia mancat, direct pe camasa, cravata, maneci. Acum si-ar fi pus la loc sacoul pentru a acoperi petele, dar sa va spun un secret: sarcina prin empatie nu dispare o data cu nasterea copilului. Asa ca sacou inchis, mobilitate redusa. Ramane iubitul meu cu camasa patata, manecile suflecate, macar cravata era inca la locul ei.
Intr-un final isi ia si el o bere. Cel mare se hotaraste sa incerce niste acrobatii. Si am observat atunci ceva. Norocul tine cu cel de doi ani. Pentru ca al meu sot a incercat si el acrobatia de  a da direct cu fundul de pamant. Berea a ramas intacta!


Ce-mi ramane de spus? Doi miri superbi, o nunta, doi copii...

Va pup!

O poveste de demult...

Vreau sa va spun o poveste de demult, cand nu exista Facebook, internet, carti de parenting, cand iubirea nu se numea conditionata sau neconditionata, ci pur si simplu iubire.
A fost odata ca niciodata...
A fost o vreme cand nu trebuia sa platim bilet pentru a ne bucura de natura. Cand umblam desculta prin iarba si fugaream gaini. Cand nu exista lapte UHT ci doar cel muls direct in cana de la vaca.
A fost o vreme fara metode moderne de pedeapsa. Fara "time-out", fara problema de trauma psihologica, marcare pe viata si altele. Exista doar o nuielusa amenintatoare pe dulap, care din nu stiu ce motive(cred ca eu si verisorii mei am fost cei mai cuminti copii din lume), nu cobora niciodata.

A fost o vreme cand nu eram obligati sa mancam la masuta, de unii singuri, mancam bine, daca nu, nu! Nimeni nu se gandea: trebuie introdus in comunitate pentru a invata disciplina! Din contra, aveam o bunica ce a inventat mii de jocuri pentru a ne atrage sa mancam. Ne transformam in toate animalele padurii si domestice sau in hoti care-i furau din lingura cand nu era "atenta".
A fost o vreme cand iesitul afara nu presupunea scoaterea masinii din parcare, sortarea hainelor sau timpul parintilor, ci pur si simplu ieseam afara, uneori cu cheia la gat.
A fost o vreme cand daca aveam o jucarie sau nu, poate devenea o tragedie dar nu-i dadeam atata importanta. Nu exista "Lasa ca-ti cumpara si mama, sa ai si tu..." Un copil avea ceva si eu nu-mi permiteam...asta e! Intelegeam si treceam mai departe (sigur acum sunt traumatizata de asta!). Nu exista mereu vocea mamei sau a tatalui: "Da-i si lui, ca e mai mic...sau pur si simplu o vrea!" Imparteam daca doream si daca nu, nu! Am invatat in timp ce inseamna generozitatea fara sa astept laude sau recompense, ci acceptand-o ca un gest firesc pe care tu alegi sa-l faci.
A fost o vreme cand faptul ca eram atentionata daca intrerupeam adultii cand vorbeau, nu insemna ca nu se tine cont de parerile mele sau ca nu eram respectata, ci pur si simplu invatam sa-mi astept randul, ca nu tot mi se cuvine si ca pentru a cere respect, trebuie sa ofer.
A fost o vreme cand faptul ca eram implicata in treburile gospodariei (mai ales la tara) sau daca primeam o palma la fund nu necesita interventia Protectiei Copilului.
A fost o vreme cand a creste un copil nu era o slujba in sine.

Si  acum adult fiind, mama la randul meu, cu acces la informatii, diferite pareri, sfaturi cerute sau nu, ce pot sa spun? Citesc in stanga si-n dreapta incerc sa fac mai bine pentru copiii mei dar...
Vorba lui Alfie Kohn sufar si eu, ca multi altii, de sindromul " Ce cauta maica-mea in laringele meu?"
O regasesc de multe ori cand mai imi pierd rabdarea, cand nu fac totul "ca la cartea moderna", dar iubesc ca e acolo! Pentru ca de cele mai multe ori o regasesc in vocea duioasa ce imi spunea "Te iubesc!" sau imi citea povestea la somn. In incurajarile ce le-am primit, de-a lungul anilor, in increderea ce i-am castigat-o, si multe altele. Iar acum e randul meu...

A fost o vreme cand am primit asa zis o "iubire conditionata" , iar parintii si bunicii nostri au practicat un "Parenting conditionat" dar eu personal imi amintesc de acea iubire infinita ce mi-a fost oferita de cand m-am nascut pana in ziua de azi!

Asa ca hai sa facem din ziua de azi,viitorul,in care,a ne iubi copiii cum stim noi mai bine si din tot sufletul nu necesita intrebarea: "Oare a fost de ajuns?"

Sa nu uitam niciodata ca a fost o vreme...

Va pup!






































'

Cine esti tu?

Cine esti tu, femeia de care se va indragosti fiul meu?
Cine esti tu, cea care il va cunoaste mai bine decat mine?
Cine esti tu, care ii vei sti visele, indoielile, temerile, sperantele si bucuriile, atunci cand eu doar le voi putea intui?
Cine esti tu, cea care va fi iubita, respectata si rasfatata de el?
Cine esti tu, cea care va vedea adevaratul barbat din el?

Acum inima lui bate in fiecare zi langa a mea...peste putin timp iti va apartine, va bate langa a ta...asa ca spune-mi, cine esti tu?
Bratele ce azi ma cuprind cu atata dragoste, maine te vor cuprinde pe tine...cine esti tu?
Ochii ce azi ma privesc cu atata iubire si in care ma pierd, maine te vor privi pe tine si vei fi singura femeie de pe lumea asta ce merita privita asa...deci spune-mi draga mea, cine esti tu?
Azi pentru el sunt cea mai frumoasa femeie din lume si singura, maine locul acesta il vei ocupa tu...cine esti tu?
Acum de fiecare data cand se impiedica, se loveste sau cade mainile mele sunt acolo sa-l prinda, maine cand viata ii va pune piedica tu vei fi acolo sa-l prinzi...si totusi, cine esti tu?
Acum petrec fiecare zi alaturi de el, ii ascult fiecare cuvant stiu tot ce isi doreste, maine tu imi vei lua locul...cine esti tu?
Azi eu il invat ce inseamna iubirea, maine tu te vei bucura de ea...oare cine esti tu?
Azi il cresc sa fie barbat, sa iubeasca si sa respecte femeia, maine tu vei fi cea iubita si respectata de el...cine esti tu?
Azi il invat sa se iubeasca asa cum e el, cu bune si rele, maine il vei iubi tu...asa ca inca o data cine esti tu?

Azi il iubesc mai mult decat pe mine si viata insasi, maine va fi la fel si sper ca intr-o zi asa vei simti si tu!

Nu vreau sa stiu cine esti din egoism sau curiozitate ci doar pentru a-ti putea spune de acum: MULTUMESC!

Daca...

Daca intr-o zi m-as intalni cu Dragostea, as strange-o in brate strans de tot. As dansa in jurul ei lasandu-mi sufletul sa rada. I-as impartasi tot ceea ce stie sau nu. I-as aminti ce mi-a daruit si bune si rele. As pune-o sa-si ia un pic mainile de pe inima mea, sa vada cum a invatat sa bata si fara ajutorul ei, dar pe aceleasi acorduri. I-as sopti la ureche amorurile secrete si as striga in gura mare iubirea adevarata. Si i-as multumi de o mie, o suta sau macar o data ca m-a invatat sa iubesc...
                                                                                                                            Sa te iubesc pe tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Timpul, l-as ruga sa se dea un pic inapoi pentru a te intalni din nou, a te recuceri, a trai din nou emotiile, bucuriile, tristetile si tot ceea ce a facut ca astazi sa fim noi. L-as lasa sa curga lin, daca se scurge cand sunt la tine in brate. I-as multumi pentru fiecare clipa traita iubindu-te. L-as ruga sa stea un pic in loc, sa ma pierd la pieptul tau si sa ma bucur de o vesnicie...
                                                                                                                              Alaturi de tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Norocul, l-as saluta ca pe un vechi prieten. I-as spune ca e un adevarat membru al familiei, pentru ca fara implicarea lui..
                                                                                                                   Nu as fi fost iubita de tine!

Iar daca ar trebui sa explic de ce simt ca stiu si inteleg ce inseamna adevarata fericire, ar fi simplu...am avut norocul sa intalnesc dragostea la timpul potrivit si sa ma bucur de ea zi de zi. Si toate astea...
                                                                                                                  Datorita tie...

Cand vom creste mari...

Era ziua mea, acum cativa ani, cred ca vreo 6. Am primit de la Dragul meu un cadou. Ceva simbolic. Eram tineri, incercam sa ne cladim viitorul. Si astfel a aparut o expresie  ce o foloseam destul de des. "Cand vom creste mari". Orice neajuns intampinam stiam ca se va rezolva "cand vom creste mari". Asa si cu cadoul meu. Era ceva ce urma sa se materializeze "cand vom  creste mari". E vorba de aceasta masinuta.

Mi-a daruit-o zambind, spunandu-mi:" Azi imi permit sa iti fac cadou masina ta preferata, doar ca jucarie, dar cand vom creste mari iti voi cumpara una adevarata :) " Era un vis frumos. O masina sport, masina celor lipsiti de griji, tineri si dornici sa-si traiasca viata la maxim. De multe ori am privit-o si ma lasam purtata de ea cu cea mai mare viteza. Zburam la volanul ei si depaseam orice problema, grija sau indoiala. O conduceam spre maturitate. Era vehiculul ce ma ducea spre momentul cand voi fi mare.
Ce insemna atunci pentru noi asta?
Insemna ca era necesar sa avem anumite lucruri pentru a ne implini viata si a ne considera la randul nostru impliniti.
Trebuia sa detinem o masina (de preferat aceasta, pentru ca o placeam eu), trebuia neaparat parcata in curtea casei noastre, unde ne vom intoarce in fiecare seara, dupa ce am terminat inca o zi la serviciu, bineinteles serviciu ce ne ofera toate satisfactiile, atat financiare cat si sufletesti.
Nu aveam un termen precis pentru cand vom creste mari. Nici ce varsta trebuia sa avem. 30, 40, 50 de ani. Nu era clar dar stiam ca se va intampla.
Si au trecut anii. Ani in care foloseam in continuare expresia atunci cand nu puteam sa avem ce ne doream. Pana intr-o zi...
Intr-o zi cand am deschis ochii si langa mine dormea linistit puiul meu. In burtica dadea din picioruse (felul lui de a spune "Buna dimineata") a doua mogaldeata ce asteapta sa vina pe lume. Si deodata m-am simtit mare. M-am simtit mai implinita ca oricand.
Nu aveam masina dorita. Singurul vehicul cu roti din casa e caruciorul. Il conducem pe rand cu multa fericire in suflet. Daca vom avea candva masina sigur nu va mai fi una sport. Acum calatorim prudent si cu centura pusa prin viata. Doar inima ne prinde viteza nebanuita pentru ca e plina de iubire. Casa nu avem nici acum, dar avem ACASA.

Iar masinuta visurilor mele nu mai reprezinta un simbol si un vis. Suntem deja mari. Ea a devenit ce era menita sa fie de la inceput: o jucarie. E jucaria visului nostru implinit.

Iar cand vom creste mari s-a transformat intr-un firesc toate la timpul lor.

Va pup!

Din nou pentru tine, puiul meu

La catva timp dupa ce ai aparut in viata noastra, ti-am scris cu inima deschisa si cu sufletul plin de fericire. De atunci am trait cea mai frumoasa perioada din viata mea. Alaturi de tine m-am descoperit si am crescut impreuna. Mi-am reamintit poezii ce mi-au fost spuse de mami si bunica, am redescoperit ca nu am voce dar ca ador sa cant, am invatat sa numar din nou, sa deosebesc culorile, cum fac toate animalele (si cand spun toate, ma refer chiar la TOATE pentru ca a trebuit sa imit inclusiv hipopotamul si crocodilul si recunosc, a fost o provocare). Insa cel mai important lucru am invatat sa iubesc. Si te iubesc puiul meu mai mult decat orice sau cum iti spun in fiecare seara mai mult decat toate stelele de pe cer!

M-am hotarat sa-ti scriu din nou pentru ca simt ca iti datorez o explicatie. Peste putin timp vom fi din nou binecuvantati cu un puiut. A fost hotararea noastra, a lui mami si a lui tati si simt ca nu e corect ca nu te-am putut include in decizie. Nu vreau niciun moment sa crezi ca am simtit ca nu ne esti de ajuns. Esti Unicul, Cel mai si Totul. Ai fost minunea noastra de la inceput si te pretuim zilnic. Noi avem acum sentimente egoiste. Ne bucuram nespus ca vom avea ocazia sa traim de doua ori aceste clipe minunate. Vom impartasi de doua ori cea mai pura dintre iubiri, vom creste a doua oara, vom putea cunoaste doi oameni deosebiti (pentru ca stiu ca asta veti deveni) si desi credeam ca nu este posibil fericirea ni se va dubla.

Pentru tine, puiul meu inceputul de drum poate nu va fi asa frumos. Poate te vei simti dat la o parte, poate vei simti ca ti s-a luat ceva ce iti apartinea doar tie, poate nu vei putea sa intelegi de unde a aparut si de ce nu mai esti doar tu cu tati si mami.

Vreau sa-ti spun de ce ma bucur ca vei avea un fratior. Nu vei intelege inca, dar in timp sper sa-mi dai dreptate.
Iti fac cadou un cel mai bun prieten pe viata. Pentru ca asa va fi. Eu nu am frati sau surori, dar am observat ca e o legatura aparte. Orice s-ar intampla intre ei legatura de adevarata prietenie nu se rupe.
Iti ofer un partener de joaca ce are un avantaj fata de alti copii, il iei cu tine acasa.
In adolescenta chiar va fi cineva care te va intelege pe deplin cand te vei plange cat de invechiti, absurzi si imposibili suntem eu si tati.
Nu in ultimul rand, iti ofer un sprijin. Va veni vremea cand vom fi batrani si nu vreau sa iti fim o povara. Vreau sa ai o persoana cu care sa imparti "responsabilitatea" de a avea grija de noi.

Va iubesc deja la fel pe amandoi. Tie, dragul meu puiut, iti voi ramane mereu recunoscatoare pentru ca tu ai fost cel care m-a transformat din femeie in mama si pentru mine asta a fost cel mai frumos cadou!

Te iubesc acum si intotdeauna!

Va pup!

Primele ganduri pentru puiul meu le puteti citi aici.

Barbatul perfect

Barbatul perfect are la brat o femeie desteapta. Sau altfel spus, o femeie desteapta are alaturi un barbat perfect.
Barbatul perfect nu e intotdeauna mai frumos ca al vecinei dar e mereu al tau.
Barbatul perfect miroase a dragoste si cafea.
Barbatul perfect iti spune te iubesc de o mie de ori in mintea ta, in realitate iti arata zilnic.
Barbatul perfect e liber, liber sa traiasca si sa aleaga pe cine iubeste si e perfect ca te-a ales pe tine.
Barbatul perfect nu uita niciodata cine ai fost, cine esti si cine vrei sa fii.
Barbatul perfect e in primul rand OM.

Cautam disperate prin viata un barbat perfect. Pe ACEL print, emir sau Fat-Frumos, care a fost zamislit dupa chipul lui Adonis, uitand ca noi nu suntem toate Afrodita.
CEREM sa fim iubite, apreciate, respectate...uitand sau poate nu am reusit niciodata sa ne iubim, sa ne apreciem si sa ne respectam noi insene.
VREM sa comunice cu noi sa ne spuna ce are pe suflet, desi uneori tacerea noastra e punctul dintre propozitiile lui.

Eu am gasit barbatul perfect pentru mine. De la inceput? Cu siguranta nu! Au trecut ani de zile pana sa-l descopar in barbatul ce imi era de mult timp alaturi. Ne-am schimbat in timp e adevarat, dar nu aceasta schimbare a contat. Mi-au trebuit multi ani sa descopar definitia "perfecta" pentru cuvantul PERFECT.
Ce inseamna sa fii perfect? Perfect pentru cine sau in ochii cui? Sunt eu perfecta? Am stat si m-am analizat mult timp. Ma cautam in ochii mei in fiecare dimineata si nu gaseam decat defecte si muuuuulte lucruri de corectat. Pana intr-o zi...

Ma intorceam de la maternitate. Imi era frig si foame. L-am pus pe bebe in patut si m-am dus la baie. Asteptam cu nerabdare sa fac un dus la mine acasa. M-am dezbracat si m-am uitat pentru prima data in oglinda. Nu mi-am mai recunoscut corpul. Era complet schimbat. Burta imi era inca mare si daca nu as fi fost sigura ca mi-am tinut puiutul in brate, as fi asteptat sa ma loveasca usor cum o facea acum cateva zile. Am pus mana pe mine sa fiu sigura ca nu visez. Am ridicat ochii. Nu puteam sa ma mai privesc. La fata acelasi dezastru. Cearcane care nu stiu de unde incepeau si unde se terminau. Parul nu imi era spalat de cateva zile si cum am stat mult cu capul pe perna imi era incalcit la spate asa de tare parca cineva mi-a pus un pachet de guma in el. Pe langa toate astea facusem o alergie si eram toata rosie si aveam bubita langa bubita, parca eram un ciorchine.
Am inchis ochii. Nu vroiam si nu mai puteam sa ma privesc. Am simtit ca ma pupa cineva pe fata. Era Dragul meu. Imi zambea. Si pentru prima data m-am privit cu adevarat in ochii lui. Oglinda lor imi prezenta o alta imagine. In ei eram PERFECTA!

In acel moment "PERFECT-UL" a capatat sens. Era o mogaldeata mica ce dormea linistit si care in cateva zile de viata a reusit ceva extraordinar. Mi-a daruit BARBATUL PERFECT, tatal lui, si ne-a facut viata... cum credeti?... PERFECTA!

Va pup!

Eu si cu mine

Si uite asa intr-o zi cu soare(sau ma rog, era innorat...detalii), m-am hotarat sa imi creez un blog. Nu am studii de specialitate, nu ma tin cea mai desteapta de pe lume, nici nu am pretentia ca am ceva de spus. Atunci de ce scriu? As putea la fel de bine si poate cu o rata mai mare de succes sa tin un jurnal personal... Imi place sa cred ca scriu pentru mine si pentru toata lumea si...pentru nimeni. Stau intr-o zi, in mica "pauza" ce mi-o iau de la a fi mama (momentan doar asta sunt) si privesc un ecran, care parca ma indeamna sa-mi folosesc, daca nu mintea, macar degetul opozabil. Si iata rezultatul. O avalansa de idei exprimate pe hartia electronica. Uneori imi iese, alteori, nu. Dar, imi place!

Asa ca astazi, privind obsedant ecranul din fata mea, m-am hoatarat sa scriu despre...MINE. Mi-am dat seama ca multi dintre voi mi-ati oferit un vot de incredere urmarindu-ma prin acest blog. V-am dezamagit? Sunt convinsa! Dar pana la urma cine sunt eu? O alta blonda printre bruneti.
In ultima vreme ma definesc ca mama, mama unui baietel incredibil, minunea mea de zi cu zi, cum imi place sa-l numesc. In rest? Sunt femeie... Oh, da! Asta sunt! Nu doar genetic, ci cu toate calitatile si defectele. Am acumulat pana la varsta asta, toate toanele, experientele, sclifosenile si complexele ce definesc o femeie.  Pe carte mea de vizita, de asemenea scrie sotie. Asta sunt mai putin. In noua ani de casnicie m-am rezumat in a fi amanta si bun prieten. Barbatii ma aproba, femeile sunt impartite in tabere. Ei ce sa faci? Nu poti sa le ai pe toate. Femeie de cariera? Imi vine si mie sa rad... "Cariera" mea e pe "hold". Nu e si nu a fost niciodata o prioritate. Vom vedea, poate o sa ajung si eu cea mai buna mediocra.
Si atunci, ce ramane de spus despre mine? Ce iubesc si ce urasc.
Iubesc: viata, cartile si o bere rece.
Urasc: aroganta, puterea si violenta.
Sunt iritanta, uneori cu toane, alteori geniala (rar modesta), dar sunt cea mai fericita pentru ca in fiecare zi am ocazia sa fiu EU!

Va pup!

P.S. Imi ador baietelul!

Martorii unei vieti

De ce iubim? De ce nu putem trai decat inconjurati de oameni? De ce nu putem sa fim tristi singuri? De ce nu putem fi fericiti singuri?
Suntem  o specie evoluata. Putem face mii de lucruri, putem crea totul din nimic. Putem sfida moartea si gravitatia. Cu fiecare secol ce trece, specia umana a evoluat. Cel putin din punct de vedere tehnologic. S-a pastrat o singura constanta: frica de singuratate!
M-am intrebat de ce? De ce nu simtim ca am trait o viata implinita daca nu am iubit pe cineva? De ce nu putem si nu avem nici macar vointa de a incerca sa suferim de unii singuri? De ce ne e frica sa traim doar cu noi insine? Dupa mult timp am ajuns la o concluzie.Concluzia mea nu are nimic de a face cu "bla-bla-ul" psihologic cum ca "omul este o fiinta sociala". Nu vreau nicidecum sa-l contrazic pe Aristotel! Intr-adevar omul este destinat traiului alaturi de semenii sai. Va cauta intotdeauna compania unui grup, mai mic sau mai mare. Are o trastatura importanta de caracter, si anume, sociabilitatea. Avand si ratiune, poate sa aleaga daca doreste sa-si petreaca viata inconjurat de semenii lui sau nu. Dar cine nu alege asta? Cei ce nu, sunt "exceptiile care confirma regula", vorba aceea.
Eu cred ca avem nevoie de MARTORI ai vietii noastre! Nu suntem in stare sa ne constientizam nimicnicia. Nu putem si nu vrem sa credem ca suntem doar noi si ca viata noastra nu inseamna, de fapt, nimic pentru nimeni. Asa ca ne alegem un martor, o persoana care sa ne priveasca zi de zi, pentru tot restul vietii. Vrem sa avem cui impartasi clipele, care insumate devin o viata. Si astfel, continuam sa traim pentru noi dar "obligand" cealalta persoana sa priveasca, sa se implice si la final sa ramana o dovada a existentei noastre. Reciproca e valabila. E un drum cu doua sensuri.

Il iubim? DA! Il vom alege pe acest criteriu: iubirea. Daca nutrim astfel de sentimente pentru el inseamna ca el e alesul. Ne amagim ca iubirea este o conditie "sine qua non". Este un sentiment ce ne face intr-o anumita masura superiori. Nu o simtim din reflex, alegem sa iubim. Insa, atunci cand dispare sau se estompeaza putini dintre noi alegem sa luptam pentru ea. S-a incheiat un capitol, trecem la altul. Ca atunci cand citesti o carte si intorci pagina dupa  pagina, fara regrete atsteptand nerabdatori finalul. Dar in viata nu ar trebui sa fie asa. Trebuie sa ne bucuram si sa savuram fiecare cuvant, rand si cand terminam o pagina sa facem o pauza sa retraim momente, clipe si simtiri. Finalul va veni oricum prea repede.
Trebuie sa luptam pentru iubire, sa incercam sa o reinviem in fiecare zi. E simplu? Nu! E foarte usor sa traiesti. Timpul trece orice am face noi. Timpul in doi insa, are capacitatea sa se opreasca, sa se dilate sa zboare pe nesimtite. In doi, intr-o echipa viata capata sens. E un film intim dar care are spectatori.
Avem un martor al vietii noastre. Merita sa luptam pentru el. Va fi o lupta zilnica pentru a mentine iubirea, pentru a-l pastra interesat.
Lupta cu cine?...cu tine insati...

Va pup!