Sa inceapa distractia!

"Draga 2013,
Iata ca a venit momentul sa ne despartim. A fost frumos alaturi de tine, chiar daca timpul a trecut asa de repede. Ai fost foarte bun cu mine, mi-ai oferit tot ce ai avut tu mai bun. M-ai inteles, ai avut rabdare si cand nu eram prea multumita de darnicia ta.
Sincer, nici nu stiu cu ce sa incep. Prin a-ti multumi pentru faptul ca mi-ai oferit cel mai bun lucru din viata mea sau ca in sfarsit ai reusit ceea ce predecesorii tai nu au putut: sa-mi deschizi ochii si sufletul, pentru a putea vedea cat sunt de fericita si cata frumusete este in jurul meu? Las la latitudinea ta.
Mie oricum imi esti foarte drag si am sa te tin minte mereu. Ai fost un prieten adevarat, mai mult mi-ai fost ca un parinte. M-ai indrumat deschizandu-mi noi drumuri si oportunitati, dar m-ai lasat pe mine sa aleg. Cand am intampinat obstacole te auzeam soptindu-mi: ai rabdare, timpul le rezolva, mi-au mai ramas cateva zile si iti promit ca voi avea grija de tine. Si ai avut!
Acum, mai am o ultima rugaminte de la tine. Cand te intalnesti cu 2014, povesteste-i de mine si roaga-l sa-ti continue munca. Spune-i sa fie bland si cald asa cum ai fost tu. Nu-i cer mult, doar sa devina si el prietenul meu si sa-mi atinga sufletul cu ploi calde de vara, nu cu furtuni.
Te pup dragul meu prieten si iti spun "Adio!"
Te astept nerabdatoare 2014!
Cu drag, prietena ta."

Acum, ca toata lumea, e timpul sa-mi fac si eu niste rezolutii pentru noul an! Nu incep cu VREAU nici cu TREBUIE ci cu un simplu POT!

1. POT sa fiu mai buna si mai intelegatoare!
2. POT sa invat mai multe lucruri noi!
3. POT sa citesc mai multe carti!
4. POT sa nu judec pe nimeni!
5. POT sa iubesc mai mult!
6. POT sa rad ma des!
7. POT sa imi fac un prieten nou!
8. POT sa respect si sa pastrez prietenii vechi!
9. POT sa ma joc in fiecare zi cu baietelul meu!
10. POT sa ma bucur de tot ce va aduce 2014!

Sa inceapa distractia!

https://www.facebook.com/incearcafrumusetea?ref=hl

Magia Craciunului

Unde sunt barbatii de altadata...?

Ca orice femeie imi place frumosul, eleganta si stilul. Admir pe oricine care poate lua aceste trei ingrediente, sa le combine, adaugand si o farama de bun simt. Rezultatul va fi intotdeauna stralucit! Acum, pentru o femeie lucrurile par destul de simple. Eu mi-am indreptat atentia spre barbati... Intotdeauna mi-a placut sa-i admir. Vorba ceea "Ce-i frumos si lui D-zeu Ii place, d-apoi mie!!!" Insa in ultima vreme am o dilema : Unde sunt barbatii de altadata? De fiecare data cand vad poze cu Paul Newman, John Wayne, Yves Montand, Alain Delon (recunosc e o placere vinovata) si multi altii, ma gandesc: frumosi ati mai fost!!!

Acum tendinta e spre efeminare... barbatii nu mai au par, decat eventual o barba foarte atent aranjata. Petrec dimineata mai mult timp in oglinda decat noi femeile, care ne mai si machiem. Dar ce vorbesc? Au inceput si ei sa o faca!!! Sunt mai pensati, mai aranjati si cu mai mult fond de ten pe fata decat multe femei.
Si acum imbracamintea!!! Camasi roz, papioane colorate (unele recunosc sunt dragute) pantaloni stramti, pantofi mai incomozi decat cei cu toc. Ce sa mai, cand ma uit la o petrecere cu oameni in "trend" ma simt ca un copil care a intrat pentru prima oara intr-un circ, sau care se uita printr-un caleidoscop...vezi mii de culori dar fetele se pierd pentru ca toate sunt la fel.

Unde e barbatul care era frumos pentru ca era masculin? Barbatul nu trebuia sa fie "doar un pic mai frumos ca dracul" ? Nu trebuia sa ti se taie picioarele cand ii auzeai vocea baritonala? Sa te faca sa te simti mereu ocrotita? Acum, serios, cum sa am incredere ca o sa ma apere cineva care poarta poseta din care nu lipseste balsamul de buze si gelul de par?
Imi cer scuze dragi barbati din ziua de azi (din fericire mai exista si exceptii) dar mie personal imi e dor de bunicii vostri!
Va pup!
https://www.facebook.com/incearcafrumusetea

De ce trebuie sa "Incercam frumusetea"

Intr-o lume care parca ne dezamageste din ce in ce mai mult, incercam fiecare dintre noi sa ne inconjuram de lucruri frumoase, lucruri care ne mangaie sufletul si ne fac sa ne simtim, macar pentru o clipa, fericiti si impliniti. Astfel ne creem un mic univers al nostru, in care oamenii dragi noua isi gasesc locul.
Pentru fiecare "frumosul" sau "frumusetea" are alta semnificatie. Poate fi o melodie ascultata de o mie de ori si care de fiecare data ne face sa zambim sau sa lacrimam, o haina pe care ne-am dorit-o de mult timp, un copil care se joaca, un film vazut cu prietenii, o opera de arta si lista poate continua....

Eu personal am nevoie de "frumusete" in viata mea. Zi de zi imi deschid ochii si sufletul spre ce e "frumos" pentru mine: zambetul copilului meu, cafeau bauta dimineata in timp ce zambesc in sinea mea pentru ca incepe o noua zi, dansez pe piesa mea favorita de buna dimineata, astept cu nerabdare masa in familie cand vine sotul meu acasa, masa ce are loc nu intotdeauna stand la traditionala "masa" ci uneori pe jos langa puiul nostru care se joaca. Dar cel mai mult iubesc sa rad si asta mi se pare cel mai frumos lucru ce-l poate face un om. Rasul e bucatica mea de "frumusete" din fiecare zi, vi-l recomand cu toata inima...e si cel mai bun medicament (spun unii).

Propun ca fiecare sa "incerce frumusetea" ! Sa isi aleaga lucrul care-l considera frumos in viata lor, sa-l priveasca sa sa-l traiasca zi de zi si sa nu uite sa rada!!!
Va pup!
https://www.facebook.com/incearcafrumusetea?ref=hl
Sursa pozelor: www.google.com

Pentru puiul meu

Dragul meu puiut,
Iarta-ma pentru ca:
1. Te-am dorit enorm dar nu te-am vrut. Nu stiam ce o sa insemni pentru mine, pentru tatal tau, pentru viata noastra. Erai o simpla entitate care exista doar in mintea mea si nu reuseam sa te materializez. Imi era frica de tot ce vei aduce nou in micul nostru univers si aveam o frica nejustificata ca vei "strica" buna oranduiala a lucrurilor.
2. Nu te-am iubit de la inceput. Pentru mine ai fost ceva neasteptat. Cuvantul MAMA nu insemna nimic pentru mine, nu ma definea si mai mult nu ma caracteriza. Cand cresteai incet, incet in burtica nu simteam inca nimic din ce imi spunea toata lumea ca ar trebui sa simt, ma simteam doar nepregatita si credeam ca noua luni e o perioada lunga si o sa am timp sa ma obisnuiesc... sa incep sa simt ceva, dar au trecut intr-o clipita si eu eram doar paralizata de un sentiment de panica.
3.Nu reactionez la fiecare plans al tau cu un zambet si cu o voce linistitoare. Stiu ca tu pui mic fiind, nu stii altfel sa comunici decat prin plans, si de fiecare data cand o faci ai nevoie de mine si vrei sa te simti in siguranta. Nu reusesc sa-ti ofer asta mereu. Uneori zambetul imi inghetata pe fata obosita, ochii nu te privesc mereu bland ci impaienjeniti de nesomn iar vocea uneori imi tradeaza iritarea ca abia m-am asezat sa mananc pentru prima data in zi si tu taceai de doar zece minute.
4. Nu o sa reusesc sa iti explic in cuvinte cat de mult insemni acum pentru mine, pentru tatal tau, pentru viata noastra. Am inceput sa traiesc in momentul cand ti-am auzit prima data plansul. Ai pus in ordine micul nostru univers si i-ai dat sens. Am invatat ce inseamna iubirea neconditionata si datorita tie cuvantul MAMA are semnificatie. Continui sa imi fie frica, frica ca nu o sa reusesc sa te ocrotesc de lumea si viata ce te asteapta, frica de faptul ca nu o sa pot sa fiu mereu langa tine, ca vom invata sa comunicam altfel si poate nu o sa-ti aud chemarea.
Dar dragul meu puiut, iti promit ca de fiecare data cand ma vei chema, cand vei avea nevoie de un zambet sau de o voce linistitoare sau doar sa te simti in siguranta, mama va fi acolo! Iti promit ca nu voi avea nevoie de cuvinte sa-ti spun cat te iubesc ci ca voi incerca sa-ti arat in fiecare zi...
Cu multa dragoste,
MAMA

Scurta poveste

    "Undeva, in creierul muntilor, cresteau trei trandafiri. Unul galben, altul rosu, altul negru. Toti trei cu cate o floare proaspata abia deschisa, cu petale netede si catifelate. Chiar in clipa in care au inflorit, le-a fost dat sa auda glasul pasarelelor care, zburand sub bolta azurie, povesteau despre frumusetea falnica si impunatoare a Marii, despre maretia si puterea ei neasemuita.

    Toti trei se indragostira de Mare, si toti trei pornira in cautarea ei.

    Cel dintai se incumeta la drum trandafirul galben. Straluminat ca aurul soarelui incins de atata dragoste si plin de forta tinereasca, strabatu in joaca o vale, inaintand cu pas mandru si voios. Drumul lui fu intrerupt abia de un pararu iute de munte, presarat de pietroaie si vartejuri. "Ah trandafirule, cat esti de frumos, ii spuse paraul suspinand. Da-mi o singura petala, una singura, si eu te trec, ca pe un fulg de pasare, pe malul celalalt". Trandafirul nu statu pe ganduri. Ii dadu paraului o petala de aur si, fara sa-si umezeasca picioarele ajunse pe malul opus. Acolo insa ii taie drumul un munte. Acesta, la randul lui, incepu sa-l roage si sa-i fagaduiasca: "Ce frumos esti, trandafir de aur. Da-mi o singura petala, una singura, si te trec ca pe un fulg de pasare peste culmea inalta". Fara sa stea in cumpana, mandru de frumusetea si tineretea lui, trandafirul ii darui petala, cu zambetul pe buze. Si pana sa se dezmeticeasca se si afla de partea cealalta a muntelui... Numai ca in calea lui intalni multe paraie si multi masivi muntosi. Si de fiecare data trandafirul galben plati trecerea cu o petala din floarea sa de aur. Caci, vorba ceea, se grabea sa ajunga la iubita sa, Marea! Nu voia sa se impiedice de nicio opreliste, si nici sa oboseasca prea mult si sa se istoveasca. In sfarsit, ajunse in fata ei si nu se mai satura privind-o! Se topea pur si simplu de atata trufie, si de atata fericire. Ce frumoasa e iubita lui, Marea! La fiecare suflare a ei se inlta un val, izbind cu putere malul... "Aici sunt", izbucni trandafirul, tradand vocea indragostitului. "Am venit la tine, iata-ma, sunt a ta, Marea mea draga!" Deodata insa, Marea se umfla si suspina adanc: "Ah, trandafirule! Frumos ai fost, sunt sigura. Dar uite ce a ramas din tine. Cu cata usurinta ti-ai irosit frumusetea. Nu, nu te supara, pe tine eu nu te pot iubi"... Atunci abia, trandafirul se cerceta inmarmurit cu ochii plini de tristete. In unda curata, cristalina, a valurilor, se oglindea tija lui cu varful plesuv.

    Intre timp pornise la drum si trandafirul rosu. Floarea lui proaspata si frumoasa ardea ca sangele curat. Si el ardea, impurpurat de dorinta nestavilita de a vedea cat mai repede Marea. Si lui ii fu dat sa auda cuvintele ademenitoare si pline de magulire ale salbatecului parau de munte. 

“Nu” sopti atunci trandafirul rosu. “Frumusetea mea ii apartine in intregime iubitei mele Marea. Si se arunca in apa iute si involburata. Curentul il prinse in valtoarea lui si izbi cu el de toate pietroaiele, dar trandafirul nu ceda, si se batu cu indarjire pana ajunse pe celalalt mal. Cand se trezi in fata cu muntele, nu-i dadu nici lui, nici o petala si porni cutezator in sus, saltand peste stanci, croindu-si drum prin zapada, infuntand ploi torentiale, pana cand, plapand si sleit de puteri trecu dincolo de creasta. Dar n-apuca sa se odihneasca prea mult caci alte lanturi muntoase se ivira in calea lui, si intre ele alte paraie iuti, presarate cu pietroaie si bolovani. Trandafirul suferi si se chinui mult de tot pana sa ajunga, in cele din urma, istovit de-a binelea, dar plin de dragoste supusa in fata iubitei sale Marea. “Sunt a ta” rosti el in soapta. In clipa aceea insa, Marea se umfla si spuse oftand:

     “Ah, trandafirule… Prin cate suferinti trebuie sa fi trecut! Iar pentru asta, eu te respect. Sunt sigura ca ai fost nespus de frumos. Dar priveste ce a ramas din tine. Nu, nu te supara, eu pe tine nu te pot iubi”. Si trandafirul se cerceta cu uimire. Ochii il usturau si-I lacrimau de oboseala, in unduirea clara si straveziea valurilor ce se rostogoleau pe tarm se oglindea trupul lui lovit si frant. Petalele rare, botite si sfasiate, atarnau in jos, pleostite. Flacara lor se stinsese pe drum. Trandafirul state acum aici lipsit de orice vlaga, de parca nici n-ar fi trait vreodata…

    Si trandafirului negru i se pusera in cale nenumarate paraie si masivi muntosi, care ii cerura si lui o singura petala, una singura, din floarea intunecata si incinsa de dragoste. Si el, aidoma fratelui sau, trandafirul rosu, li se impotrivi, infrtuntandu-i fatis. Se arunca fara preget in apa salbatica si involburata, si se strecura inotand printre pietroaie. Sui neinfricat povarnisurile stancoaseale muntilor; isi croi drum impleticindu-se prin zapada, infrunta ploi torentiale si dardai in bataia vanturilor reci si vijelioase. Cazu, dar mereu se ridica biruind oprelistile ce se ridicau in drumul lui. Si numai atunci cand vreun varf de munte era neobisnuit de inalt si intr-adevar de netrecut, iar vreun parau era atat de salbatic si atat de dezlantuit incat s-ar fi putut ineca in apa lui, ori atunci cand nu mai era in stare sa inainteze si simtea amenintarea istovirii totale, daruia, cu toata parerea de rau paraului sau muntelui cate o petala din floarea sa… In sfarsit, ajunse si el in fata iubitei sale-Marea. “Aici sunt: langa tine”, ii spuse in soapta. “Te vad, ii raspunse Marea… Va sa zica, pana la urma tot ai venit! Cat esti de frumos! Ce-i drept, nu mai esti chiar atat de tanar, timpul a inscris multe pe chipul tau. Ai suferit destule in viata. Frumusetea ta nu e tesuta din firul neted, dar firav al gratiei. In tine salasluiesc darzenia si curajul, gingasia si puterea, plenitudinea si parfumul vietii. Ce placere imi face sa te privesc! Simt cum mi se incalzeste inima. Pe tine te-am asteptat, tu imi esti sortit sa te iubesc! Hai, vino la mine, trandafirul meu negru!” Rasuflarea facu sa i se agite pieptul. Cu valul ce se inalta, cuprinse cu putere, dar plina de duiosie, trandafirul negru si-l lipi de trupul ei. Si din clipa aceea nu se mai poate satura de el. Il mangaie, il rasfata si-l leagana usor in bratele valurilor sale. La randul lui, trandafirul o incalzeste cu propria-i fericire si cu flacara fierbinte a sangelui sau…

Jan Kozak – Adam si Eva