joi, 24 aprilie 2014

Bacovia, permite-mi sa te citez...

Oh, ploua! Pe o vreme ca asta obligatoriu iti amintesti de Bacovia. Si privesti afara si vezi miile de lacrimi ce curg din cer. Asa ca ce diferenta poate face lacrima din coltul ochiului tau? Te lasi cuprinsa de  melancolie, parca o baba lasciva te prinde in bratele ei grase si nu-ti mai da drumul. Si te cufunzi, mai mult si mai mult in tristete.

Vai, ploaia asta, bat-o vina! E frumoasa, nu spun nu, si unii ar spune chiar binevenita, dar mie imi rascoleste tot sufletul. Fiecare picatura ma loveste si imi trezeste un sentiment gri. Viata se spune ca e alcatuita din nuante de gri, eu o consider colorata plina de culori tari. Azi nu! Azi ma las imbratisata de melancolie.
Privesc pe geam si imi dau seama ca ceea ce simt e de fapt: DOR! Ador cuvantul asta! Spune atat de multe!
Si asta e, MI-E DOR!
MI-E DOR de mine. MI-E DOR de el. MI-E DOR de noi. MI-E DOR de iubire si de suferinta. MI-E DOR de sentimente nebune. MI-E DOR de cei  ce nu mai sunt. MI-E DOR de cantec si de poezie. MI-E DOR de fericire.
Cand va aparea curcubeul, voi zambi, si imi va fi dor de ploaie!
Asa ca, draga Bacovia permite-mi sa te citez!

"Da, ploua cum n-am mai vazut
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul si cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul si cand ploua!

Da, ploua si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul si cand ploua!

Ce basme si le spun!
Ce lume-asa goala de vise!
Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul si cand ploua!"

Ploua-George Bacovia

Va pup!



marți, 1 aprilie 2014

Nu-i voie!

Primavara a inceput sa-si intre in drepturi cu adevarat, asa ca cea mai mare parte din zi mi-o petrec la plimbare cu Damian. Am inceput sa facem si pasi asa ca e mult mai usor sa mergem sa ne plimbam si sa exersam mersul pe jos :) Asa ca il iau de manuta si pornim spre un parculet. Drumul pana acolo pentru mine dureaza cinci minute, cand sunt cu el devine o adevarata drumetie de jumatate de ora. Asta nu din cauza ca merge incet, ci deoarece trebuie sa descoperim lumea. Ne oprim la fiecare frunza, fiecare piatra, insecta dupa caz. Pasul unu e sa ne oprim si sa punem mana, dupa care mirosim si uneori vrem sa si gustam. Mie mi se pare fascinant! Incep si eu sa privesc cu alti ochi un metru de strada, care intr-o zi obisnuita insemna un pas si nu parea sa aiba nimic neobisnuit. Acum vad ca acel pas al meu inseamna adevarate comori. Si impreuna le descoperim.

Intr-o zi faceam acelasi lucru, de data asta fiind fascinati de o floare, o papadie mai exact. Ne-am oprit si Damian se apleca, rupea putin din ea si mi-o dadea in mana. De noi se apropie o mamica de mana cu un baietel un pic mai mare ca puiul meu. Este atras si el de florile de jos si vrea sa atinga una. Mama pur si simplu il smuceste si pe un ton foarte autoritar ii spune: "Nu e voie! Sa nu indraznesti! Sunt numai microbi!" Mie imi arunca o privire plina de critica si de dezaprobare. Parca spunea: "Ce mama inconstienta!"
Am ignorat-o si ne-am vazut de treaba. Adica literalmente sa nu lasam nicio piatra neintoarsa. Ajunsa in parculetul de joaca, in timp ce il dadeam pe Damian pe leagan aud din ce in ce mai mult si din toate partile: "Nu-i voie!" Asa ca am inceput sa privesc si sa fiu mai atenta in jur. Bunici, mamici cu copii la joaca. Ii supravegheau. Corect, dar ce faceau copiii daca nu trecea niciun minut si acest "Nu-i voie!" se auzea de peste tot? Nu-mi venea sa cred: se jucau! Va vine sa credeti? Intr-un parculet pentru joaca. In ce consta jocul lor? Alergau, radeau si din cand in cand ii atrageau cate ceva, o frunza, o piatra, niste nisip sau un ochi de apa ce ramasese dupa ploaia de ieri. In acel moment, toti adultii cu ochii vigilenti faceau o pauza de la povesti sau isi luau tigara de la gura si isi dovedeau autoritatea, superioritatea si intelepciunea strigand cat mai clar: "Nu-i voie!"
Am o intrebare: Nu-i voie, CE? Nu ai voie sa fi copil, nu e permisa curiozitatea, explorarea? Sunt la o varsta cand tot ce-i inconjoara le starneste interesul. De ce trebuie sa-l diminuam din fasa? Ce se poate intampla daca se joaca cu o frunza? Discutiile sunt: daca ii lasi de capul lor se pot rani, baga toate prostiile in gura si se imbolnavesc sau "preferatele" mele, copilul trebuie sa stie de disciplina ca se invata rau!
Nu ma intelegeti gresit, sunt perfect de acord cu educarea unui copil, cu stabilirea anumitor limite, dar atunci cand e cazul! Acest "Nu-i voie!" poate fi spus si pe un ton cald, urmat de o explicatie: "Nu e voie, pentru ca..." Daca tot ai iesit cu copilul la joaca atunci intr-adevar supravegheza-l si  nu se va rani. Iesirea cu el nu trebuie sa fie un prilej sa te mai pui un pic la curent cu ultimele barfe, stand pe banca uitandu-te doar din cand in cand la el (si daca te striga) si atunci doar pentru a-i atrage atentia ca ceea ce face nu e bine!
Din fericire nu toti parintii sau bunicii sunt asa, dar sincer, sunt foarte dezamagita de ce vad in jur. Am crezut ca fiecare generatie evolueaza si cel putin in educatia copiilor mergem inspre bine. Din pacate, observ tot mai mult aceeasi abordare: interdictii, lipsa de comunicare, pedepse si toate nelipsite de un ton al vocii cat mai ridicat...pentru a impune autoritate!
Maternitatea e frumoasa, pentru unele, doar cand il primesc in spital in brate si fac poze sa le posteze pe Facebook, dupa aceea realitatea, ce inseamna un copil devine prea mult si devin frustrate, obosite si coplesite de responsabilitate. Plange prea mult, nu doarme, s-a invatat in brate, nu asculta, e obraznic, nu sta nici un minut locului, nu mai pot, abia astept sa creasca.
Traducerea mea: le deranjeaza ca puiul lor dorit are nevoie de ele, ii e un pic greu sa se adapteze vietii de dupa nastere(are nevoie de un pic de timp), vrea sa se simta protejat, isi dezvolta propria lui personalitate, foloseste un limbaj si un ton auzit si repetat in jurul lui, are energie, creste in ritmul normal.

Intr-un cuvant incepe sa le deranjeze ca au dat nastere unui COPIL.

Va pup!