Si tatal are glas

Imi aduc si acum aminte inceputurile relatiei noastre. Cand te-am vazut prima data, cand am simtit ca inima mea incepe sa-ti apartina, momentul cand mi-am dorit cu tot sufletul sa fii a mea pentru totdeauna. Si cate vise, planuri, sperante, trairi! Si, am fost norocos! Toate, incet, mi s-au implinit. Ai devenit a mea. Sotia, prietena si confidenta mea. Sincer, in acele momente nu indrazneam sa-mi doresc ceva mai mult... Si iata ca a venit! A venit momentul cand din femeie te-ai transformat in mama! Mama copiilor mei.
Sunt si am fost nespus de fericit! Uneori nu-mi puteam imagina ca te pot iubi mai mult. Au fost si momente cand a trebuit sa-mi sterg de praf sufletul pentru a scoate la iveala sentimentele pentru tine. Dar, cand am aflat ca imi vei aduce pe lume bucata din sufletul meu, te-am adorat! Mi-am amintit si ti-am amintit ca esti unica pentru mine! Femeia rupta din iubire pentru a-mi oferi mie intregul!

Ce nu stiam insa, era ca ma inhamam la o cursa nedreapta. Stiam ca voi termina pe locul doi dar imi imaginam ca vom trece linia de sosire tinandu-ne de mana ori uneori ne vom pasa stafeta. Dar simt ca te-am pierdut undeva pe drum. Te privesc si iubesc mama din tine, insa te rog ofera-mi libertatea de a-mi fi dor de femeia de care m-am indragostit!
Dupa cum spuneam e o cursa nedreapta, ma simt ca o broasca testoasa care se intrece cu o leoaica. Voi femeile sunteti construite altfel. Ati primit in dar instinctul matern. Si nu i-am inteles adevarata valoare, pana ce nu l-am vazut cum isi intra in drepturi in casa, relatia noastra de cand te numesti mama.
Si sunt extrem de fericit. Imi iubesc copiii (am invatat sa-i iubesc tot mai mult pe zi ce trece). Dar, draga mea, te iubesc si pe tine! Si am moment cand sunt obosit sa te caut printre scutece, plansete si nopti nedormite. Sper sa nu ma consideri nedrept.
Te rog sa ma lasi uneori sa te privesc cu adevarat in ochi. Nu voi vedea cearcanele, ridurile, panica, oboseala. Te voi privi pe tine, iubita mea din si pentru totdeauna.
Te rog sa ma lasi uneori sa-ti mingai trupul. A apartinut atata timp lor, minunilor noastre, acum as vrea doar sa-l simt, sa  te tin in brate cum obisnuiam de atatea ori.
Si te rog sa te uiti uneori si la mine. Sa realizezi ca sunt langa tine. Desi m-ai transformat intr-un barbat complet, cel care ti-a spus "Da" face inca parte din mine. Sunt aici si incerc sa-mi tin promisiunea de a sta alaturi de tine. Insa pare tot mai greu. Pentru ca draga mea, tu unde esti? Te ador ca mama ce esti dar te iubesc si pentru femeia ce ai fost si stiu ca poti fi!
Asa ca iubita mea, imi poti da un semn daca mai esti, daca iti vei reaminti sa ma iubesti si pentru barbatul ce sunt nu doar pentru tatal ce am devenit.
Am sa stau aici langa tine si am sa iti amintesc zi de zi ca pe langa faptul ca esti o mama minunata, esti si o femeie extraordinara! Femeia pe care o iubesc!


Sursa foto

Un pic de mamicism

AVERTISMENT! Urmeaza un material mamicesc si iubaret, care citit de "unii" ii poate face sa zambeasca sarcastic sau Doamne Da, sa faca un copil!

Desfac in graba gentuta de la gradinita sa vad daca puiul meu a papat micul dejun. Cu surprindere gasesc o hartie impachetata frumos. Ma gandesc o fi un mesaj de la educatoare. Cand colo dau de aceasta minunata "opera de arta". Primul desen al puiului meu!

Vai, ce m-am emotionat!

Mai Pui Minune ce esti tu! Cand ai crescut asa de mare? Ma bucuram asa mult cand imi prindeai degetul cu manuta ta minuscula si perfecta si acum tii un creion! Dar nici macar asta nu ma face sa lacrimez asa un pic, ci faptul ca esti tot mai mare pe zi ce trece. Ai timpul tau, petreci cateva ore departe de mine si ai activitati. Eu incetul cu incetul devin spectator la dezvoltarea ta! Si ce spectacol minunat ma asteapta!

Si in acele mazgalituri nu vad un viitor Picasso, dar vad un viitor om mare! Asa ca v-am luat la pupacit si la iubit! Pe tine Cel mare si pe el Cel mic! Ca nu ma mai satur de voi!!!
Si nu te uita la mine asa Pui Minune ca plang ca o nebuna in fata unei hartii mazgalite!
Plang de fericire ca existi, ca cresti, ca esti, ca vei fi!
Plang ca sunt atat de norocoasa incat am parte de asemenea momente ce nu aveau semnificatie pana sa nu exist prin voi!
Plang ca vad ca usor te dezlipesti de mine dar cumva te asezi si mai comfortabil in inima mea!

Si rad cand vad ca o gurita stirba plina de balute se deschide intr-un zambet ca raspuns la nebunia mea!
Rad cand te aud ca-mi spui: "Stiu mami ma iubesti mult!"

Asa e minuni perfecte, va iubesc mult!

O sarutare, o imbratisare, doi copii...

Bucati din suflet

Cand parti din tine se rup, nu mai ai cum sa le pui la loc. Oricat intinzi mainile sa le prinzi nu le mai poti cuprinde. Nici sufletul care e nemarginit nu are puterea sa le mai imbratiseze. Se duc si tu le privesti ingandurata. Stii ca sunt bucati din inima ta, din visele tale, gandurile, sperantele.

Si doare! Doare cand cele care au rupt putin cate putin din tine au fost durerea, suferinta, dezamagirea. Nu vei mai fi niciodata aceeasi. Te pierzi usor, usor...

Iar atunci cand intalnesti Iubirea Absoluta ce-ti mai ramane de dat? Ce faci cand de data asta vezi ca nu se mai rup bucatele? Acum intreaga ta inima si fiinta a prins viata in alta parte decat in corpul tau.
Te vezi, iti recunosti fiecare fragment din suflet, fiecare speranta, temere, suferinta si iubire dar nu iti
mai apartin. Totul e al lor, a oamenilor care vor fi, a copiilor de azi, a Iubirii tale Absolute din totdeauna!

Acum nu mai sufar. Acum imi privesc bucatile mele de suflet luandu-si zborul, ca niste fluturi spre un viitor necunoscut, dar din care voi face parte...macar ca o amintire...
Inima mea nu-mi mai apartine. Acum bate in doi puiuti de om...puii mei...Iubirea mea Absoluta!

Si va iubesc, copiii mei! Perfectiunile mele plamadite din bucati de suflet...

O nunta, doi copii

Din categoria activitati cu doi copii. Va spuneam, nu demult, cum sunt doua ore, doi copii. Ei bine ne vine randul sa mergem la o nunta. Persoana draga de tot asa ca nu putem refuza. Nu-i putem lasa (pe ai nostri copii) cu nimeni, ca ala mare e legat de noi si ala mic de san. In plus bunica, singura bona disponibila (daca nu vroiam sa ne prezentam cu plicul gol) trebuia sa fie si ea prezenta. Repet, persoana draga, draga! Toate bune si frumoase.

Drumul
Planuri facute din timp, incarcati cu energie pozitiva si ganduri bune pentru miri, pornim la drum...200 de km de tipete in stanga, urlete in dreapta. Imaginati-va va rog o masina fara aer conditionat, doar doua geamuri care se deschid, asa un pic cat sa mai respiri si tu si tipete, plansete si rugaminti sa-l dau jos (pe cel mare) din scaun, iar cel mic nu se lasa mai prejos "Oa, oa, vreau in brate!". Vorba aia:" Iti place masina ta?" "Da!" "De ce?" "Alta n-am!" Si peste toate acestea, buni si mami cu niste voci de soprane concediate canta, dar canta dom'le nu se lasa, doar, doar mai tace cel mare. Tati e mai practic: "Nu vrei o banana puiule? Niste apa? Orice numai sa-ti umpli gurita..."
Se gaseste si un agent zelos sa ne traga pe dreapta. S-a grabit tare saracu' sa ne scrie un avertisment ca nu mergea ceva la masina (serios?!). In tot acest timp eu imi descopeream veleitati de contorsionista alaptandu-l pe cel mic. Nu exista optiunea de a-l scoate din scaun daca vroiam sa ne oferim cat de cat sansa de a-l calma pe cel mare.

Ziua nuntii
Dimineata: programare la coafor. Ghinion, contramandata pentru nunta viitoare (cand vor avea copiii 14 ani!). I-am trimis pe buni si tati la cununie, poze etc. Eu urma sa ma aranjez cum pot acasa sa-l astept pe cel mare sa se trezeasca si sa merg direct la sala pt petrecere. Zis si facut doar ca...
Se trezesc cu o ora mai repede, chiar cand manichiura mea de un "profesionalism" desavarsit, isi facea siesta. Asta e, macar am apucat sa le curat! O ora de maraiala, plansete, negocieri. Si iata-ma intrand in sala, in toata splendoarea mea, in brate si de mana cu minunile mele (recunosc, ei erau desavarsiti si aratau impecabil).Eu...of! Cu ce sa-ncep?
Parul doar pe jumatate uscat. Deja fara mirare observ in oglinda de la intrare ca am uitat sa ma dau cu rimel la un ochi. In masina, in drum spre restaurant, un scai de la un papuc (al cui, oare?), mi-a rupt ciorapii. Nicio problema caut in geanta. Dar "Ia ciorap de unde nu-i si mai puneti s-un toc cui". Aveam scutece, crema pentru eritem (fesier, ca pentru fata mea, ce arata din ce in ce mai mult cu limba unui copil ce are scarlatina, nu mai aveam solutii), servetele umede, haine de schimb pentru copii. Dar nici urma de ciorapi. I-as fi dat jos daca as fi gasit in geanta si o lama de ras.
Cu toate acestea eram destul de mandra de rochita mea. Am cumparat-o de la "Si noi grasutele" sau "Pentru noi plinutele", dar am cerut marimea cea mai mica, deci motiv de mandrie! M-am desumflat toata cand tot in acea infama oglinda de la intrare am observat o pata de lapte de toata frumusetea in partea dreapta. I-a fost foame celui mic ce sa faci?

Victime colaterale
Buni
Daca ar fi dansat toata noaptea sarba, batuta, invartita, fecioreasca si barbateasca la un loc, tot nu ar fi obosit asa tare!

Tati
Trebuie sa va spun de la inceput ca  tati la o nunta nu se misca de pe scaun. Sta linistit consumand din licoarea magica cu terminatia -OH si priveste in jur. Daca se mai intampla sa "pice" un Dan Spataru si un Semnal M, bifam si noi o aparitie pe ringul de dans.
Dar la o nunta cu doi copii se schimba situatia...
Dupa ore de alergat dupa cel mare prin locul de joaca, renunta la eticheta si isi da jos sacoul (caldura mare, mon cher!), la timp pentru ca cel mic (abia i-l pusesem in brate) sa puna o parte din lapticul abia mancat, direct pe camasa, cravata, maneci. Acum si-ar fi pus la loc sacoul pentru a acoperi petele, dar sa va spun un secret: sarcina prin empatie nu dispare o data cu nasterea copilului. Asa ca sacou inchis, mobilitate redusa. Ramane iubitul meu cu camasa patata, manecile suflecate, macar cravata era inca la locul ei.
Intr-un final isi ia si el o bere. Cel mare se hotaraste sa incerce niste acrobatii. Si am observat atunci ceva. Norocul tine cu cel de doi ani. Pentru ca al meu sot a incercat si el acrobatia de  a da direct cu fundul de pamant. Berea a ramas intacta!


Ce-mi ramane de spus? Doi miri superbi, o nunta, doi copii...

Va pup!

Corola copilariei

Copii frumosi, va multumesc!
Copiii mei iubiti, va multumesc!

V-am daruit timp de noua luni trupul meu, iar voi in schimb in fiecare zi imi oferiti lumea intreaga!
Si cat e de frumoasa lumea prin ochii vostri! Cat de frumoasa, de simpla si perfecta e viata!
Am invatat din nou sa rad! Sa rad cu adevarat, din tot sufletul pana la lacrimi!
Am invatat sa-mi deschid ochii si sufletul la Frumos! E atat de mult in jurul nostru ca practic ne impiedicam de el mereu. Dar de multe ori preferam sa ramanem cu ochii in pamant, Nu-i nimic! Voi m-ati invatat ca si acolo il gasesc! Pietrele, insectele, iarba chiar si caldaramul au partea lor de Frumos! Pentru voi totul e nou, e minunat, e prilej de mirare, incantare. Pasarile, vantul, ploaia, soarele, luna, stelele, toata natura, toata lumea! Voi copiii, stiti sa apreciati, sa iubiti, sa acceptati totul din jurul vostru fara asteptari! Iar eu alaturi de voi exersez tactica de a gasi Frumosul in orice, in fiecare zi!
Am invatat sa plang. Si asta din toata inima, sa nu-mi fie rusine sa ma las coplesita de sentimente! Sa nu incerc sa controlez totul. Daca ma simt frustrata, neputincioasa sau mi se intampla lucruri ce nu le inteleg, am tot dreptul sa plang! Pana la epuizare! Asa cum dupa ploaie apare curcubeul si dupa plans apare un zambet! Tot voi, copiii mei, m-ati invatat asta!
Am invatat ca orice nimic poate fi o tragedie dar si o fericire. Nu exista lucru prea mic sau lipsit de importanta. Daca pe tine te afecteaza pozitiv sau negativ ai dreptul sa reactionezi!
Am redescoperit placerea jocului! Cat e de frumos sa te joci fara nici o grija! Cat e de frumos sa realizezi ca viata e un joc!

Am invatat sa iubesc! Sa iubesc cu adevarat, neconditionat si total! Din nou fara asteptari, doar sa ma las inundata de cel mai frumos sentiment existent!
Am invatat ca ura, invidia, gelozia sunt doar fabricatiile sufletului ciobit al adultilor.

Dar mai presus de toate am invatat sa sper!
Sa sper ca imi voi regasi mereu copilul din mine! Sa sper ca nu imi voi mai inchide niciodata inima in fata Frumosului! Sa sper ca iubirea e nemarginita si nemuritoare. Sa sper ca voi, copiii mei, va veti pastra mereu sufletul curat, ca nu veti uita tot ceea ce zi de zi ma invatati pe mine!

La multi ani, minunile mele!
La multi ani copii de pretutindeni!

Dimineti cu miros de bebelus

Deschid ochii, pentru ca te aud cum cauti cu gurita. Iti e foame asa ca te iau in brate si te lipesc de mine. Pana in ziua de azi nu ma pot obisnui si ma tot minunez cum corpul meu si acel lichid caldut ce il produce, te poate linisti asa de bine. Asa ca ma afund in perne si te privesc...minunea mea mica. Te privesc si te iubesc. Ma pierd total in iubirea pentru tine. Pe gat am o manuta grasuta si mai jos un piciorus plin de cute..e minunea mea mare. Va simt pe amandoi contopiti cu mine, parca nu v-am dat drumul din corpul meu, suntem inca o persoana. Asa ca incep sa va adulmec, sa prind in nari cat mai multa dragoste si fericire pentru ca asta emanati, copiii mei! Ma incarc cu miros de bebelus si de copilarie si nu ma satur!

Nu ma satur sa va pup cutele dragalase, sa va pup celulita adorabila de copilas. Va privesc pumnisorii stransi si ma minunez a mia oara cat sunteti de perfecti. Acei pumnisori care ma fac sa lacrimez asa pe furis de fiecare data cand ii vad. Parca strangeti acolo in manutele voastre toata inocenta, dragalasenia, insasi Divinitatea.
Iar zambetul! Acel zambet ce il aveti cand deschideti ochisorii si ma vedeti, va vedeti. Un zambet ce ma face sa cred cu adevarat ca exista ceva mai presus decat noi, o Iubire Absoluta, un Adevar Absolut...Perfectiunea. Nu credeam niciodata ca o gurita stirba si niste dintisori ca margelutele imi vor putea produce atata fericire!
O "Buna dimineata!" spusa prin "G,g" si cu voce subtire de copilas. Un pupic primit din toata inimioara si o baluta scursa pe piept, niste manute mici asezate una intr-alta, niste picioruse ce nu stau locului si niste ochisori ce reflecta tot Binele si Frumosul din lumea asta...
Toate astea si sufletul meu care da pe afara de iubire, fac din diminetile mele un tablou de Fericire pura! Un tablou in care Divinitatea are sens si minunile exista...sunt minunile mele!

Iar acestea sunt diminetile mele cu miros de bebelus si fericire...

O poveste de demult...

Vreau sa va spun o poveste de demult, cand nu exista Facebook, internet, carti de parenting, cand iubirea nu se numea conditionata sau neconditionata, ci pur si simplu iubire.
A fost odata ca niciodata...
A fost o vreme cand nu trebuia sa platim bilet pentru a ne bucura de natura. Cand umblam desculta prin iarba si fugaream gaini. Cand nu exista lapte UHT ci doar cel muls direct in cana de la vaca.
A fost o vreme fara metode moderne de pedeapsa. Fara "time-out", fara problema de trauma psihologica, marcare pe viata si altele. Exista doar o nuielusa amenintatoare pe dulap, care din nu stiu ce motive(cred ca eu si verisorii mei am fost cei mai cuminti copii din lume), nu cobora niciodata.

A fost o vreme cand nu eram obligati sa mancam la masuta, de unii singuri, mancam bine, daca nu, nu! Nimeni nu se gandea: trebuie introdus in comunitate pentru a invata disciplina! Din contra, aveam o bunica ce a inventat mii de jocuri pentru a ne atrage sa mancam. Ne transformam in toate animalele padurii si domestice sau in hoti care-i furau din lingura cand nu era "atenta".
A fost o vreme cand iesitul afara nu presupunea scoaterea masinii din parcare, sortarea hainelor sau timpul parintilor, ci pur si simplu ieseam afara, uneori cu cheia la gat.
A fost o vreme cand daca aveam o jucarie sau nu, poate devenea o tragedie dar nu-i dadeam atata importanta. Nu exista "Lasa ca-ti cumpara si mama, sa ai si tu..." Un copil avea ceva si eu nu-mi permiteam...asta e! Intelegeam si treceam mai departe (sigur acum sunt traumatizata de asta!). Nu exista mereu vocea mamei sau a tatalui: "Da-i si lui, ca e mai mic...sau pur si simplu o vrea!" Imparteam daca doream si daca nu, nu! Am invatat in timp ce inseamna generozitatea fara sa astept laude sau recompense, ci acceptand-o ca un gest firesc pe care tu alegi sa-l faci.
A fost o vreme cand faptul ca eram atentionata daca intrerupeam adultii cand vorbeau, nu insemna ca nu se tine cont de parerile mele sau ca nu eram respectata, ci pur si simplu invatam sa-mi astept randul, ca nu tot mi se cuvine si ca pentru a cere respect, trebuie sa ofer.
A fost o vreme cand faptul ca eram implicata in treburile gospodariei (mai ales la tara) sau daca primeam o palma la fund nu necesita interventia Protectiei Copilului.
A fost o vreme cand a creste un copil nu era o slujba in sine.

Si  acum adult fiind, mama la randul meu, cu acces la informatii, diferite pareri, sfaturi cerute sau nu, ce pot sa spun? Citesc in stanga si-n dreapta incerc sa fac mai bine pentru copiii mei dar...
Vorba lui Alfie Kohn sufar si eu, ca multi altii, de sindromul " Ce cauta maica-mea in laringele meu?"
O regasesc de multe ori cand mai imi pierd rabdarea, cand nu fac totul "ca la cartea moderna", dar iubesc ca e acolo! Pentru ca de cele mai multe ori o regasesc in vocea duioasa ce imi spunea "Te iubesc!" sau imi citea povestea la somn. In incurajarile ce le-am primit, de-a lungul anilor, in increderea ce i-am castigat-o, si multe altele. Iar acum e randul meu...

A fost o vreme cand am primit asa zis o "iubire conditionata" , iar parintii si bunicii nostri au practicat un "Parenting conditionat" dar eu personal imi amintesc de acea iubire infinita ce mi-a fost oferita de cand m-am nascut pana in ziua de azi!

Asa ca hai sa facem din ziua de azi,viitorul,in care,a ne iubi copiii cum stim noi mai bine si din tot sufletul nu necesita intrebarea: "Oare a fost de ajuns?"

Sa nu uitam niciodata ca a fost o vreme...

Va pup!






































'

Cine esti tu?

Cine esti tu, femeia de care se va indragosti fiul meu?
Cine esti tu, cea care il va cunoaste mai bine decat mine?
Cine esti tu, care ii vei sti visele, indoielile, temerile, sperantele si bucuriile, atunci cand eu doar le voi putea intui?
Cine esti tu, cea care va fi iubita, respectata si rasfatata de el?
Cine esti tu, cea care va vedea adevaratul barbat din el?

Acum inima lui bate in fiecare zi langa a mea...peste putin timp iti va apartine, va bate langa a ta...asa ca spune-mi, cine esti tu?
Bratele ce azi ma cuprind cu atata dragoste, maine te vor cuprinde pe tine...cine esti tu?
Ochii ce azi ma privesc cu atata iubire si in care ma pierd, maine te vor privi pe tine si vei fi singura femeie de pe lumea asta ce merita privita asa...deci spune-mi draga mea, cine esti tu?
Azi pentru el sunt cea mai frumoasa femeie din lume si singura, maine locul acesta il vei ocupa tu...cine esti tu?
Acum de fiecare data cand se impiedica, se loveste sau cade mainile mele sunt acolo sa-l prinda, maine cand viata ii va pune piedica tu vei fi acolo sa-l prinzi...si totusi, cine esti tu?
Acum petrec fiecare zi alaturi de el, ii ascult fiecare cuvant stiu tot ce isi doreste, maine tu imi vei lua locul...cine esti tu?
Azi eu il invat ce inseamna iubirea, maine tu te vei bucura de ea...oare cine esti tu?
Azi il cresc sa fie barbat, sa iubeasca si sa respecte femeia, maine tu vei fi cea iubita si respectata de el...cine esti tu?
Azi il invat sa se iubeasca asa cum e el, cu bune si rele, maine il vei iubi tu...asa ca inca o data cine esti tu?

Azi il iubesc mai mult decat pe mine si viata insasi, maine va fi la fel si sper ca intr-o zi asa vei simti si tu!

Nu vreau sa stiu cine esti din egoism sau curiozitate ci doar pentru a-ti putea spune de acum: MULTUMESC!

Daca...

Daca intr-o zi m-as intalni cu Dragostea, as strange-o in brate strans de tot. As dansa in jurul ei lasandu-mi sufletul sa rada. I-as impartasi tot ceea ce stie sau nu. I-as aminti ce mi-a daruit si bune si rele. As pune-o sa-si ia un pic mainile de pe inima mea, sa vada cum a invatat sa bata si fara ajutorul ei, dar pe aceleasi acorduri. I-as sopti la ureche amorurile secrete si as striga in gura mare iubirea adevarata. Si i-as multumi de o mie, o suta sau macar o data ca m-a invatat sa iubesc...
                                                                                                                            Sa te iubesc pe tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Timpul, l-as ruga sa se dea un pic inapoi pentru a te intalni din nou, a te recuceri, a trai din nou emotiile, bucuriile, tristetile si tot ceea ce a facut ca astazi sa fim noi. L-as lasa sa curga lin, daca se scurge cand sunt la tine in brate. I-as multumi pentru fiecare clipa traita iubindu-te. L-as ruga sa stea un pic in loc, sa ma pierd la pieptul tau si sa ma bucur de o vesnicie...
                                                                                                                              Alaturi de tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Norocul, l-as saluta ca pe un vechi prieten. I-as spune ca e un adevarat membru al familiei, pentru ca fara implicarea lui..
                                                                                                                   Nu as fi fost iubita de tine!

Iar daca ar trebui sa explic de ce simt ca stiu si inteleg ce inseamna adevarata fericire, ar fi simplu...am avut norocul sa intalnesc dragostea la timpul potrivit si sa ma bucur de ea zi de zi. Si toate astea...
                                                                                                                  Datorita tie...

Din nou pentru tine, puiul meu

La catva timp dupa ce ai aparut in viata noastra, ti-am scris cu inima deschisa si cu sufletul plin de fericire. De atunci am trait cea mai frumoasa perioada din viata mea. Alaturi de tine m-am descoperit si am crescut impreuna. Mi-am reamintit poezii ce mi-au fost spuse de mami si bunica, am redescoperit ca nu am voce dar ca ador sa cant, am invatat sa numar din nou, sa deosebesc culorile, cum fac toate animalele (si cand spun toate, ma refer chiar la TOATE pentru ca a trebuit sa imit inclusiv hipopotamul si crocodilul si recunosc, a fost o provocare). Insa cel mai important lucru am invatat sa iubesc. Si te iubesc puiul meu mai mult decat orice sau cum iti spun in fiecare seara mai mult decat toate stelele de pe cer!

M-am hotarat sa-ti scriu din nou pentru ca simt ca iti datorez o explicatie. Peste putin timp vom fi din nou binecuvantati cu un puiut. A fost hotararea noastra, a lui mami si a lui tati si simt ca nu e corect ca nu te-am putut include in decizie. Nu vreau niciun moment sa crezi ca am simtit ca nu ne esti de ajuns. Esti Unicul, Cel mai si Totul. Ai fost minunea noastra de la inceput si te pretuim zilnic. Noi avem acum sentimente egoiste. Ne bucuram nespus ca vom avea ocazia sa traim de doua ori aceste clipe minunate. Vom impartasi de doua ori cea mai pura dintre iubiri, vom creste a doua oara, vom putea cunoaste doi oameni deosebiti (pentru ca stiu ca asta veti deveni) si desi credeam ca nu este posibil fericirea ni se va dubla.

Pentru tine, puiul meu inceputul de drum poate nu va fi asa frumos. Poate te vei simti dat la o parte, poate vei simti ca ti s-a luat ceva ce iti apartinea doar tie, poate nu vei putea sa intelegi de unde a aparut si de ce nu mai esti doar tu cu tati si mami.

Vreau sa-ti spun de ce ma bucur ca vei avea un fratior. Nu vei intelege inca, dar in timp sper sa-mi dai dreptate.
Iti fac cadou un cel mai bun prieten pe viata. Pentru ca asa va fi. Eu nu am frati sau surori, dar am observat ca e o legatura aparte. Orice s-ar intampla intre ei legatura de adevarata prietenie nu se rupe.
Iti ofer un partener de joaca ce are un avantaj fata de alti copii, il iei cu tine acasa.
In adolescenta chiar va fi cineva care te va intelege pe deplin cand te vei plange cat de invechiti, absurzi si imposibili suntem eu si tati.
Nu in ultimul rand, iti ofer un sprijin. Va veni vremea cand vom fi batrani si nu vreau sa iti fim o povara. Vreau sa ai o persoana cu care sa imparti "responsabilitatea" de a avea grija de noi.

Va iubesc deja la fel pe amandoi. Tie, dragul meu puiut, iti voi ramane mereu recunoscatoare pentru ca tu ai fost cel care m-a transformat din femeie in mama si pentru mine asta a fost cel mai frumos cadou!

Te iubesc acum si intotdeauna!

Va pup!

Primele ganduri pentru puiul meu le puteti citi aici.

Si te iubesc...

Se intampla uneori si asta. Se intampla, ca femeia pe care o cunosti atat de bine sa se transforme. Din sotia ta intelegatoare, prietena ta si mama copiilor tai, sa devina o tata, o femeie obosita care-si varsa nervii, frustrarile si toanele pe tine. Totul incepe ca o zi obisnuita. Ai terminat lucrul si astepti cu nerabdare sa te intorci acasa. Totul decurge normal pana cand spui ceva. Nimic nou, jignitor sau nelalocul sau. Insa acel "nimic" declanseaza o avalansa. O avalansa de cuvinte, tipete, lacrimi, reprosuri si suspine, toate sub ochii incremeniti in mirare. De unde pana unde? Ce am facut, ce trebuia sa fac si mai mult ce naiba se intampla?
As vrea sa pot explica. Imi aud vocea si aud cuvintele pe care la rostesc dar nu ma recunosc. Asa cum, cu ceva vreme in urma nu te recunosteam pe tine cand te-ai suparat pe nu mai stiu ce motiv. E normal, e firesc,in cuplu apar asemenea momente. Imparti totul cu persoana de langa tine, zi de zi, asa ca uneori e usor sa te razbuni pe el ca te-ai enervat de cu dimineata la cafea, poate pe un gand care nu-si avea locul sau pe un vecin care renoveaza de sase luni un apartament minuscul...

Dar, daca e firesc, atunci si urmarea fireasca ar trebui sa fie impacarea. Cum? Esti asa evoluata si iti dai seama imediat ca ai gresit si iti ceri scuze. Ar fi perfect. Dar daca te impotmolesti in propria ta tirada? Te autoamagesti ca totusi ai dreptate si el trebuie sa realizeze asta. Ca doar nu ai innebunit peste noapte!
Si il lasi sa plece. Nervos iti intoarce spatele. Tace si pleaca sa se calmeze si mai important sa te lase pe tine sa te calmezi. Dar nu!
"Unde te duci? Nu am terminat de vorbit cu tine! La asta s-a ajuns? Nu mai ai rabdare nici sa ma asculti? etc"
Cu toate astea usa se inchide. La camera, la casa sau pur si simplu usa spre intelegere. Ramai debusolata. Acum ai vrea sa te duci sa-l iei in brate, sa te cuibaresti la pieptul lui si sa plangi. "Iarta-ma iubitul meu! Te iubesc mult!" Cuvinte surde ce raman suspendate in mintea si in inima ta. Iti spui resemnata: "O sa-i treaca. Nu e un capat de tara!" Iti calmezi nervii si astepti. Astepti un sunet, un semn, o privire, un zambet.
Intr-un final il auzi. S-a intors. Vrei sa fugi sa i te arunci in brate. Dar astepti. Ce? Astepti sa-si ia zborul orgoliul? Parca e o musca ce nu se da batuta. Tot vine si te bazaie de fiecare data cand vrei sa faci un pas. Iti ti respiratia si asculti cu sufletul fiecare miscare. Apare. E calm si iti zambeste. Dintr-o data nu mai exista nimic decat el! Ce a fost in capul tau? Zambesti si tu sau ti se pare. Nu stii pentru ca ai uitat sa mai respiri si acum doar la asta te gandesti. Dar spune ceva! Dai musca la o parte si soptesti: "Iarta-ma..."
Te ia in brate si iti sopteste:" Esti o ciudata! Ai toane, ai nervi, esti cea mai incapatanata persoana pe care o cunosc. Ai dreptate rareori dar nu recunosti niciodata asta. Reactionezi impulsiv. Ma enervezi uneori ma duci la exasperare. Alteori esti ca un copil pe care l-as alinta mereu dar nu cumva sa-i iau jucaria. Dar esti cea mai buna prietena a mea. Esti sufletul meu si te iubesc..."

Tata, iata fiica ta!

Saru'mana draga tati,
Sper ca aceasta scrisoare sa te gaseasca bine, fericit si linistit. Iti scriu in acest fel pentru ca asa m-ai invatat tu. Imi e foarte dor de tine. Cat timp a trecut de cand nu am mai vorbit? Poate a fost ieri sau a fost acum o viata? Calendarul imi arata ca azi se implinesc 17 ani de cand te-am tinut ultima data in brate.  Imi amintesc perfect privirea ta, inainte ca viata sa inceapa in alta parte pentru tine. Era induiosatoare, plina de dragoste dar si de frica. Multa vreme am crezut ca atunci am putut sa-ti citesc frica de moarte in ochi, dar acum stiu ca iti era frica de ce o sa se intample cu mine dupa ce tu nu vei mai fi...
Stai linistit taticule scump. Sunt bine si in fiecare zi incerc sa te fac sa fii mandru de mine. Si nu mai sunt suparata ca ai plecat asa de repede de langa mine. Pentru ca stiu ca niciodata nu m-ai parasit.  Ti-am simtit mereu prezenta in tot ce am facut si in toate momentele din viata mea.
Aici, unele lucruri s-au schimbat altele au ramas la fel. Ce as mai rade de tine daca te-as vedea cu un telefon mobil! Sa nu mai spun un smartphone. Cred ca si acum  m-ai suna in fiecare seara la 11 sa vezi daca sunt in pat. Da, cred ca ti-ar placea lumea noua! In schimb restul a ramas la fel. Oamenii sunt tot oameni, ziua e tot zi si noaptea e tot noapte.
Eu si mama am facut ce am putut mai bine sa supravietuim. Si suntem bine acum. Am o familie si un baietel minunat! O si Damian iti seamana asa mult! Ai trait mereu in inima mea, dar acum te vad in fiecare zi in ochii puiului meu.

Iarta-ma tati drag pentru ca multa vreme am fost foarte trista. Si acum consider plecarea ta o nedreptate. Poate o sa-mi explici odata de ce trebuia sa fie asa...Dar pana atunci ma doare inca. Imi e dor de tine zilnic. Imi lipsesc sfaturile tale. Imi pare rau ca nu m-ai putut ajuta cand am devenit tanara femeie. Sunt convinsa ca nu faceam atatea greseli daca erai langa mine.
Stii am pastrat o geaca de a ta. Tii minte ca nu-mi placea cum miroseai pentru ca fumai? Ei bine, s-a pastrat asa bine mirosul si de cate ori absenta ta devine prea dureroasa, imi ingrop fata in ea si pur si simplu am impresia ca adulmec iubire. Aveai atata de multa pentru mine, incat e de ajuns sa inspir o data mirosul tau, care acum il ador, si sa ma simt iubita si ocrotita pentru o viata intreaga.
Uneori ma simt vinovata ca viata mea decurge normal si imi reprosez momentele de fericire. Dar nu te-am uitat nicio clipa. Ai continuat sa traiesti prin mine. Imi place sa cred ca ma poti vedea. Ca ai plecat intr-o lume mai buna, dar nu stiu... Totusi, adeseori o adiere de vant sau un ras de copil imi dau o exaltare in suflet si te simt.
Nu stiu unde esti, asa ca adresa de pe plic va fi inima mea pentru ca de cate ori te caut, acolo te gasesc.
Te iubesc mult, taticul meu scump!

P.S. In poza esti tu la doi ani.

Va pup!

Martorii unei vieti

De ce iubim? De ce nu putem trai decat inconjurati de oameni? De ce nu putem sa fim tristi singuri? De ce nu putem fi fericiti singuri?
Suntem  o specie evoluata. Putem face mii de lucruri, putem crea totul din nimic. Putem sfida moartea si gravitatia. Cu fiecare secol ce trece, specia umana a evoluat. Cel putin din punct de vedere tehnologic. S-a pastrat o singura constanta: frica de singuratate!
M-am intrebat de ce? De ce nu simtim ca am trait o viata implinita daca nu am iubit pe cineva? De ce nu putem si nu avem nici macar vointa de a incerca sa suferim de unii singuri? De ce ne e frica sa traim doar cu noi insine? Dupa mult timp am ajuns la o concluzie.Concluzia mea nu are nimic de a face cu "bla-bla-ul" psihologic cum ca "omul este o fiinta sociala". Nu vreau nicidecum sa-l contrazic pe Aristotel! Intr-adevar omul este destinat traiului alaturi de semenii sai. Va cauta intotdeauna compania unui grup, mai mic sau mai mare. Are o trastatura importanta de caracter, si anume, sociabilitatea. Avand si ratiune, poate sa aleaga daca doreste sa-si petreaca viata inconjurat de semenii lui sau nu. Dar cine nu alege asta? Cei ce nu, sunt "exceptiile care confirma regula", vorba aceea.
Eu cred ca avem nevoie de MARTORI ai vietii noastre! Nu suntem in stare sa ne constientizam nimicnicia. Nu putem si nu vrem sa credem ca suntem doar noi si ca viata noastra nu inseamna, de fapt, nimic pentru nimeni. Asa ca ne alegem un martor, o persoana care sa ne priveasca zi de zi, pentru tot restul vietii. Vrem sa avem cui impartasi clipele, care insumate devin o viata. Si astfel, continuam sa traim pentru noi dar "obligand" cealalta persoana sa priveasca, sa se implice si la final sa ramana o dovada a existentei noastre. Reciproca e valabila. E un drum cu doua sensuri.

Il iubim? DA! Il vom alege pe acest criteriu: iubirea. Daca nutrim astfel de sentimente pentru el inseamna ca el e alesul. Ne amagim ca iubirea este o conditie "sine qua non". Este un sentiment ce ne face intr-o anumita masura superiori. Nu o simtim din reflex, alegem sa iubim. Insa, atunci cand dispare sau se estompeaza putini dintre noi alegem sa luptam pentru ea. S-a incheiat un capitol, trecem la altul. Ca atunci cand citesti o carte si intorci pagina dupa  pagina, fara regrete atsteptand nerabdatori finalul. Dar in viata nu ar trebui sa fie asa. Trebuie sa ne bucuram si sa savuram fiecare cuvant, rand si cand terminam o pagina sa facem o pauza sa retraim momente, clipe si simtiri. Finalul va veni oricum prea repede.
Trebuie sa luptam pentru iubire, sa incercam sa o reinviem in fiecare zi. E simplu? Nu! E foarte usor sa traiesti. Timpul trece orice am face noi. Timpul in doi insa, are capacitatea sa se opreasca, sa se dilate sa zboare pe nesimtite. In doi, intr-o echipa viata capata sens. E un film intim dar care are spectatori.
Avem un martor al vietii noastre. Merita sa luptam pentru el. Va fi o lupta zilnica pentru a mentine iubirea, pentru a-l pastra interesat.
Lupta cu cine?...cu tine insati...

Va pup!

Ce inseamna "Te iubesc"

Imi e cald, imi e bine... Simt doua maini care ma tin cu grija la piept, ma simt in siguranta. Zambesc. Am invatat ca daca zambesc ma simt minunat. Casc si deschid ochii. Doamne cate culori! Ieri nu erau, ce se intampla, clipesc si dintr-o data vad doi ochi care se uita bland la mine. Cine e? Ce frumos imi zambeste! Vad cum buzele se misca si aud "Buna dimineata soare! Mama te iubeste!" Oh, ce cunoscute  imi sunt vorbele astea! Oare persoana din fata mea le-a spus? Oare  daca misc si eu din buze voi auzi ceva? Ce sunete ciudate! Imi vine sa rad...persoana din fata mea rade si ea. Se apropie de mine si ma pupa! Stai! E mama! O cunosc, i-am auzit vocea de nenumarate ori. Aud din nou "Mama te iubeste!" Ce inseamna "te iubeste"? Trebuie sa aflu cat mai repede.
In ultima vreme aud tot mai des "te iubesc". Mama imi spune in fiecare zi. Tata la fel. Ma uit la ei si ii vad ca se pupa si isi zic si unul altuia ca se iubesc. Deci nu e ceva legat doar de mine. Dar trebuie sa fie ceva placut pentru ca nu stiu de ce, dar de fiecare data cand aud "te iubesc" ma simt bine. Am vazut ca si mama zambeste si ochii ii sunt parca mai luminosi, cand ii spune tata ca o iubeste. Voi afla eu ce inseamna.
Of, mi-e foame...plang. Ma ia mama si ma pune la san sa pap. Ce bun e! O aud din nou : "Papa puiule, te iubesc mult!" Cred ca asta inseamna sa iubesti...sa mananci bine. Zambesc si mi se face somn.
Am deschis ochii. Unde e mama? Nu o vad nicaieri! Ce frica imi e...o strig: "Mama, unde esti? Hai la mine!" nu aud decat plans, de ce nu-mi ies cuvintele? Oare ma aude, ma intelege? Uite ca apare, zambeste. Ma ia in brate, ce bine e, si aud :"Gata puiut. Te iubesc mult!"
Cred ca incep sa inteleg. "Te iubesc" inseamna sa ai grija de cineva, sa nu fie nevoie de cuvinte pentru a va intelege, sa fii mereu acolo cand are nevoie de tine, sa ai o stare de fericire de fiecare data cand va vedeti. Sa oferi siguranta si stabilitate. Dar cred ca cel mai important sa vezi cum i se lumineaza ochii cand ii spui "Te iubesc!" Imi plac aceste doua cuvinte. In fiecare zi exersez si stiu ca in curand am sa reusesc si eu sa spun "Te iubesc mama!"

Cred ca cel mai de pret dar pe care il putem darui copiilor nostri, este sa-i invatam sa iubeasca. Sa iubeasca tot! In primul rand pe ei insisi, dupa care sa invete sa aprecieze  si sa iubeasca tot binele si frumosul  ce-i inconjoara, iar mai incolo sa fie capabili sa-si daruiasca inima si sufletul unei alte persoane. Sa iubeasca fara regrete si fara indoieli. Sa stie sa se bucure de acest sentiment minunat "caci unde dragoste nu e, nimic nu e".
Va pup!

Pentru puiul meu

Dragul meu puiut,
Iarta-ma pentru ca:
1. Te-am dorit enorm dar nu te-am vrut. Nu stiam ce o sa insemni pentru mine, pentru tatal tau, pentru viata noastra. Erai o simpla entitate care exista doar in mintea mea si nu reuseam sa te materializez. Imi era frica de tot ce vei aduce nou in micul nostru univers si aveam o frica nejustificata ca vei "strica" buna oranduiala a lucrurilor.
2. Nu te-am iubit de la inceput. Pentru mine ai fost ceva neasteptat. Cuvantul MAMA nu insemna nimic pentru mine, nu ma definea si mai mult nu ma caracteriza. Cand cresteai incet, incet in burtica nu simteam inca nimic din ce imi spunea toata lumea ca ar trebui sa simt, ma simteam doar nepregatita si credeam ca noua luni e o perioada lunga si o sa am timp sa ma obisnuiesc... sa incep sa simt ceva, dar au trecut intr-o clipita si eu eram doar paralizata de un sentiment de panica.
3.Nu reactionez la fiecare plans al tau cu un zambet si cu o voce linistitoare. Stiu ca tu pui mic fiind, nu stii altfel sa comunici decat prin plans, si de fiecare data cand o faci ai nevoie de mine si vrei sa te simti in siguranta. Nu reusesc sa-ti ofer asta mereu. Uneori zambetul imi inghetata pe fata obosita, ochii nu te privesc mereu bland ci impaienjeniti de nesomn iar vocea uneori imi tradeaza iritarea ca abia m-am asezat sa mananc pentru prima data in zi si tu taceai de doar zece minute.
4. Nu o sa reusesc sa iti explic in cuvinte cat de mult insemni acum pentru mine, pentru tatal tau, pentru viata noastra. Am inceput sa traiesc in momentul cand ti-am auzit prima data plansul. Ai pus in ordine micul nostru univers si i-ai dat sens. Am invatat ce inseamna iubirea neconditionata si datorita tie cuvantul MAMA are semnificatie. Continui sa imi fie frica, frica ca nu o sa reusesc sa te ocrotesc de lumea si viata ce te asteapta, frica de faptul ca nu o sa pot sa fiu mereu langa tine, ca vom invata sa comunicam altfel si poate nu o sa-ti aud chemarea.
Dar dragul meu puiut, iti promit ca de fiecare data cand ma vei chema, cand vei avea nevoie de un zambet sau de o voce linistitoare sau doar sa te simti in siguranta, mama va fi acolo! Iti promit ca nu voi avea nevoie de cuvinte sa-ti spun cat te iubesc ci ca voi incerca sa-ti arat in fiecare zi...
Cu multa dragoste,
MAMA