Exista casnicia perfecta?

Avand in vedere ca zilele trecute eu si cu Dragul meu am implinit 12 ani de casnicie, acest text i-l dedic, in primul rand, lui.
Scriu incet, sa nu fac zgomot. E tarziu si un copil doarme in dreapta mea, abia ghicindu-i respiratia si altul in stanga, ce ma cauta si prin vise. In aceste momente ma simt fericita. Simt ca in sfarsit am invatat si am aflat, ce inseamna o casnicie fericita. Si acum urmeaza intrebarea. Exista asa ceva? (Aici exclud categoric, casniciile de pe Facebook!)
Pentru a-mi raspunde trebuie, in primul rand sa recunosc, cu sufletul deschis ce inseamna pentru mine fericirea. Noi toti trebuie sa o definim. Sa ne-o definim. Pentru ca, oricine ce ar spune, permiteti-mi sa fac urmatoarea precizare: fericirea e cel mai egoist sentiment al omului! Poate zambiti sau poate nu ma credeti. Insa...asa e! Fericirea nu poate fi definita de nimeni. Nici de o carte, nici de un guru, nici de D-zeu, nici de parinti, prieteni si asa mai departe. Fericirea e doar a noastra. E conturata, daca vreti, de altii dar fara noi, fara trairile, asteptarile si sentimentele noastre e doar o forma fara fond.

Asadar va invit sa facem un joc, de cunoastere sau de fericire, daca preferati. Ati vazut vreodata un copil jucandu-se? Are scop final, porneste de la o idee, dar frumusetea jocului lui e improvizatia. Adauga la fiecare pas culoare, raset, schimba povestea din mers si nu mica ii e mirarea, cand la final, a obtinut cu totul altceva. Dar incantarea nu scade! Bucuria e aceeasi!
Ei bine, acesta e jocul ce vi-l propun. Raspundeti-va sincer, ce inseamna pentru voi fericirea. Sa ai o familie, sa fii sanatos, sa fii iubit, sa fii bogat, sa calatoresti, sa mananci bine, sa razi pana la lacrimi? Nenumarate posibiltati. Dar macar una, ne defineste pe fiecare in parte. E ceea ce ne dorim, ce avem sau ce ne lipseste.
Pentru mine fericirea s-a transformat intr-o simpla schita. Cu trecerea anilor, improvizez. Adaug, retrag, modific. Dar pilonii raman. Pe acestia desenez. Cu acestia merg mai departe. Si ei sunt atat de simpli, incat e imposibil sa nu poata sustina orice. Sunt trei lucruri primordiale: familia, iubirea, respectul de sine. Daca unul din acestia ar cadea, fericirea mea s-ar zdruncina.
Daca v-ati identificat pilonii, putem merge mai departe.
Ce este casnicia? Pentru mine, inseamna un parteneriat. Doi oameni care aleg sa treaca prin viata impreuna. Pentru a crea o casnicie acesti parteneri trebuie sa fie prieteni. Cei mai buni prieteni! Pare atat de simplu! Dar oare e asa? Prietenii ti-i alegi si o data cu trecerea timpului la unii renunti. Cu un sot (partener) renuntarea nu ar trebui sa fie asa facila si grabita. Si atunci? Ce ne poate ajuta sa continuam, sa ramanem prieteni? Cred, ca aici, un rol important are si norocul. Norocul de-a intalni acea persoana, care te intelege, e pe aceeasi lungime de unda cu tine, te completeaza. Dar un rol la fel de important il are JOCUL, Jocul cunoasterii. Pe acei piloni ce te definesc, ce iti definesc fericirea, incepi sa improvizezi. Te joci alaturi de partenerul tau. Comunicati, vorbiti si va jucati. Schimbarea apare in timp la amandoi dar baza ramane. O data ce o cunosti, in tine si in celalalt, o respecti, o pastrezi si restul devine o joaca.
Exista casnicia fericita?
Da! E a ta, a mea, a umbrei de la coltul strazii. O traiesc cei ce se cunosc, ce se respecta, pe ei insisi si pe partener, cei care stiu sa se joace.
Haideti sa ne jucam! Jocul cunoasterii e nelimitat. Nu exista castigatori sau premii. Cel putin nu imediate. Dar iti ofera perspectiva fericirii, te daruieste pe tine. Ce poti sa doresti mai mult?

*sursa foto happy couple via Pinterest

Si tatal are glas

Imi aduc si acum aminte inceputurile relatiei noastre. Cand te-am vazut prima data, cand am simtit ca inima mea incepe sa-ti apartina, momentul cand mi-am dorit cu tot sufletul sa fii a mea pentru totdeauna. Si cate vise, planuri, sperante, trairi! Si, am fost norocos! Toate, incet, mi s-au implinit. Ai devenit a mea. Sotia, prietena si confidenta mea. Sincer, in acele momente nu indrazneam sa-mi doresc ceva mai mult... Si iata ca a venit! A venit momentul cand din femeie te-ai transformat in mama! Mama copiilor mei.
Sunt si am fost nespus de fericit! Uneori nu-mi puteam imagina ca te pot iubi mai mult. Au fost si momente cand a trebuit sa-mi sterg de praf sufletul pentru a scoate la iveala sentimentele pentru tine. Dar, cand am aflat ca imi vei aduce pe lume bucata din sufletul meu, te-am adorat! Mi-am amintit si ti-am amintit ca esti unica pentru mine! Femeia rupta din iubire pentru a-mi oferi mie intregul!

Ce nu stiam insa, era ca ma inhamam la o cursa nedreapta. Stiam ca voi termina pe locul doi dar imi imaginam ca vom trece linia de sosire tinandu-ne de mana ori uneori ne vom pasa stafeta. Dar simt ca te-am pierdut undeva pe drum. Te privesc si iubesc mama din tine, insa te rog ofera-mi libertatea de a-mi fi dor de femeia de care m-am indragostit!
Dupa cum spuneam e o cursa nedreapta, ma simt ca o broasca testoasa care se intrece cu o leoaica. Voi femeile sunteti construite altfel. Ati primit in dar instinctul matern. Si nu i-am inteles adevarata valoare, pana ce nu l-am vazut cum isi intra in drepturi in casa, relatia noastra de cand te numesti mama.
Si sunt extrem de fericit. Imi iubesc copiii (am invatat sa-i iubesc tot mai mult pe zi ce trece). Dar, draga mea, te iubesc si pe tine! Si am moment cand sunt obosit sa te caut printre scutece, plansete si nopti nedormite. Sper sa nu ma consideri nedrept.
Te rog sa ma lasi uneori sa te privesc cu adevarat in ochi. Nu voi vedea cearcanele, ridurile, panica, oboseala. Te voi privi pe tine, iubita mea din si pentru totdeauna.
Te rog sa ma lasi uneori sa-ti mingai trupul. A apartinut atata timp lor, minunilor noastre, acum as vrea doar sa-l simt, sa  te tin in brate cum obisnuiam de atatea ori.
Si te rog sa te uiti uneori si la mine. Sa realizezi ca sunt langa tine. Desi m-ai transformat intr-un barbat complet, cel care ti-a spus "Da" face inca parte din mine. Sunt aici si incerc sa-mi tin promisiunea de a sta alaturi de tine. Insa pare tot mai greu. Pentru ca draga mea, tu unde esti? Te ador ca mama ce esti dar te iubesc si pentru femeia ce ai fost si stiu ca poti fi!
Asa ca iubita mea, imi poti da un semn daca mai esti, daca iti vei reaminti sa ma iubesti si pentru barbatul ce sunt nu doar pentru tatal ce am devenit.
Am sa stau aici langa tine si am sa iti amintesc zi de zi ca pe langa faptul ca esti o mama minunata, esti si o femeie extraordinara! Femeia pe care o iubesc!


Sursa foto

O nunta, doi copii

Din categoria activitati cu doi copii. Va spuneam, nu demult, cum sunt doua ore, doi copii. Ei bine ne vine randul sa mergem la o nunta. Persoana draga de tot asa ca nu putem refuza. Nu-i putem lasa (pe ai nostri copii) cu nimeni, ca ala mare e legat de noi si ala mic de san. In plus bunica, singura bona disponibila (daca nu vroiam sa ne prezentam cu plicul gol) trebuia sa fie si ea prezenta. Repet, persoana draga, draga! Toate bune si frumoase.

Drumul
Planuri facute din timp, incarcati cu energie pozitiva si ganduri bune pentru miri, pornim la drum...200 de km de tipete in stanga, urlete in dreapta. Imaginati-va va rog o masina fara aer conditionat, doar doua geamuri care se deschid, asa un pic cat sa mai respiri si tu si tipete, plansete si rugaminti sa-l dau jos (pe cel mare) din scaun, iar cel mic nu se lasa mai prejos "Oa, oa, vreau in brate!". Vorba aia:" Iti place masina ta?" "Da!" "De ce?" "Alta n-am!" Si peste toate acestea, buni si mami cu niste voci de soprane concediate canta, dar canta dom'le nu se lasa, doar, doar mai tace cel mare. Tati e mai practic: "Nu vrei o banana puiule? Niste apa? Orice numai sa-ti umpli gurita..."
Se gaseste si un agent zelos sa ne traga pe dreapta. S-a grabit tare saracu' sa ne scrie un avertisment ca nu mergea ceva la masina (serios?!). In tot acest timp eu imi descopeream veleitati de contorsionista alaptandu-l pe cel mic. Nu exista optiunea de a-l scoate din scaun daca vroiam sa ne oferim cat de cat sansa de a-l calma pe cel mare.

Ziua nuntii
Dimineata: programare la coafor. Ghinion, contramandata pentru nunta viitoare (cand vor avea copiii 14 ani!). I-am trimis pe buni si tati la cununie, poze etc. Eu urma sa ma aranjez cum pot acasa sa-l astept pe cel mare sa se trezeasca si sa merg direct la sala pt petrecere. Zis si facut doar ca...
Se trezesc cu o ora mai repede, chiar cand manichiura mea de un "profesionalism" desavarsit, isi facea siesta. Asta e, macar am apucat sa le curat! O ora de maraiala, plansete, negocieri. Si iata-ma intrand in sala, in toata splendoarea mea, in brate si de mana cu minunile mele (recunosc, ei erau desavarsiti si aratau impecabil).Eu...of! Cu ce sa-ncep?
Parul doar pe jumatate uscat. Deja fara mirare observ in oglinda de la intrare ca am uitat sa ma dau cu rimel la un ochi. In masina, in drum spre restaurant, un scai de la un papuc (al cui, oare?), mi-a rupt ciorapii. Nicio problema caut in geanta. Dar "Ia ciorap de unde nu-i si mai puneti s-un toc cui". Aveam scutece, crema pentru eritem (fesier, ca pentru fata mea, ce arata din ce in ce mai mult cu limba unui copil ce are scarlatina, nu mai aveam solutii), servetele umede, haine de schimb pentru copii. Dar nici urma de ciorapi. I-as fi dat jos daca as fi gasit in geanta si o lama de ras.
Cu toate acestea eram destul de mandra de rochita mea. Am cumparat-o de la "Si noi grasutele" sau "Pentru noi plinutele", dar am cerut marimea cea mai mica, deci motiv de mandrie! M-am desumflat toata cand tot in acea infama oglinda de la intrare am observat o pata de lapte de toata frumusetea in partea dreapta. I-a fost foame celui mic ce sa faci?

Victime colaterale
Buni
Daca ar fi dansat toata noaptea sarba, batuta, invartita, fecioreasca si barbateasca la un loc, tot nu ar fi obosit asa tare!

Tati
Trebuie sa va spun de la inceput ca  tati la o nunta nu se misca de pe scaun. Sta linistit consumand din licoarea magica cu terminatia -OH si priveste in jur. Daca se mai intampla sa "pice" un Dan Spataru si un Semnal M, bifam si noi o aparitie pe ringul de dans.
Dar la o nunta cu doi copii se schimba situatia...
Dupa ore de alergat dupa cel mare prin locul de joaca, renunta la eticheta si isi da jos sacoul (caldura mare, mon cher!), la timp pentru ca cel mic (abia i-l pusesem in brate) sa puna o parte din lapticul abia mancat, direct pe camasa, cravata, maneci. Acum si-ar fi pus la loc sacoul pentru a acoperi petele, dar sa va spun un secret: sarcina prin empatie nu dispare o data cu nasterea copilului. Asa ca sacou inchis, mobilitate redusa. Ramane iubitul meu cu camasa patata, manecile suflecate, macar cravata era inca la locul ei.
Intr-un final isi ia si el o bere. Cel mare se hotaraste sa incerce niste acrobatii. Si am observat atunci ceva. Norocul tine cu cel de doi ani. Pentru ca al meu sot a incercat si el acrobatia de  a da direct cu fundul de pamant. Berea a ramas intacta!


Ce-mi ramane de spus? Doi miri superbi, o nunta, doi copii...

Va pup!

Cine esti tu?

Cine esti tu, femeia de care se va indragosti fiul meu?
Cine esti tu, cea care il va cunoaste mai bine decat mine?
Cine esti tu, care ii vei sti visele, indoielile, temerile, sperantele si bucuriile, atunci cand eu doar le voi putea intui?
Cine esti tu, cea care va fi iubita, respectata si rasfatata de el?
Cine esti tu, cea care va vedea adevaratul barbat din el?

Acum inima lui bate in fiecare zi langa a mea...peste putin timp iti va apartine, va bate langa a ta...asa ca spune-mi, cine esti tu?
Bratele ce azi ma cuprind cu atata dragoste, maine te vor cuprinde pe tine...cine esti tu?
Ochii ce azi ma privesc cu atata iubire si in care ma pierd, maine te vor privi pe tine si vei fi singura femeie de pe lumea asta ce merita privita asa...deci spune-mi draga mea, cine esti tu?
Azi pentru el sunt cea mai frumoasa femeie din lume si singura, maine locul acesta il vei ocupa tu...cine esti tu?
Acum de fiecare data cand se impiedica, se loveste sau cade mainile mele sunt acolo sa-l prinda, maine cand viata ii va pune piedica tu vei fi acolo sa-l prinzi...si totusi, cine esti tu?
Acum petrec fiecare zi alaturi de el, ii ascult fiecare cuvant stiu tot ce isi doreste, maine tu imi vei lua locul...cine esti tu?
Azi eu il invat ce inseamna iubirea, maine tu te vei bucura de ea...oare cine esti tu?
Azi il cresc sa fie barbat, sa iubeasca si sa respecte femeia, maine tu vei fi cea iubita si respectata de el...cine esti tu?
Azi il invat sa se iubeasca asa cum e el, cu bune si rele, maine il vei iubi tu...asa ca inca o data cine esti tu?

Azi il iubesc mai mult decat pe mine si viata insasi, maine va fi la fel si sper ca intr-o zi asa vei simti si tu!

Nu vreau sa stiu cine esti din egoism sau curiozitate ci doar pentru a-ti putea spune de acum: MULTUMESC!

Daca...

Daca intr-o zi m-as intalni cu Dragostea, as strange-o in brate strans de tot. As dansa in jurul ei lasandu-mi sufletul sa rada. I-as impartasi tot ceea ce stie sau nu. I-as aminti ce mi-a daruit si bune si rele. As pune-o sa-si ia un pic mainile de pe inima mea, sa vada cum a invatat sa bata si fara ajutorul ei, dar pe aceleasi acorduri. I-as sopti la ureche amorurile secrete si as striga in gura mare iubirea adevarata. Si i-as multumi de o mie, o suta sau macar o data ca m-a invatat sa iubesc...
                                                                                                                            Sa te iubesc pe tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Timpul, l-as ruga sa se dea un pic inapoi pentru a te intalni din nou, a te recuceri, a trai din nou emotiile, bucuriile, tristetile si tot ceea ce a facut ca astazi sa fim noi. L-as lasa sa curga lin, daca se scurge cand sunt la tine in brate. I-as multumi pentru fiecare clipa traita iubindu-te. L-as ruga sa stea un pic in loc, sa ma pierd la pieptul tau si sa ma bucur de o vesnicie...
                                                                                                                              Alaturi de tine!

Daca intr-o zi m-as intalni cu Norocul, l-as saluta ca pe un vechi prieten. I-as spune ca e un adevarat membru al familiei, pentru ca fara implicarea lui..
                                                                                                                   Nu as fi fost iubita de tine!

Iar daca ar trebui sa explic de ce simt ca stiu si inteleg ce inseamna adevarata fericire, ar fi simplu...am avut norocul sa intalnesc dragostea la timpul potrivit si sa ma bucur de ea zi de zi. Si toate astea...
                                                                                                                  Datorita tie...

Pauza de publicitate

"Viata bate filmul". Auzim aceasta expresie foarte des si de fiecare data ne face sa reflectam, macar un pic la viata noastra. E corecta. Fara sa ne dam seama ne duce cu gandul la filmele ce le-am vazut. Drame, comedii romantice, comedii, filme bune sau mai putin, filme de-a dreptul ridicole...dupa care stam si analizam viata noastra si da, seamana. Are momente triste, momente tragico-comice, unele jenante, altele minunate. E plina de dragoste sau ii lipseste si visam zi de zi la ea cu ochii deschisi. Oricum e un drum plin de speranta, aspiratii, dorinte, cautari, asteptari.
Am auzit odata intr-un film ca ar trebui sa fim personajul principal din viata noastra (filmul nostru), eroul, sa nu jucam un rol secundar. Mi-a placut. Asa e. Asa ca in fiecare zi incerc sa-mi joc "rolul" pana la capat si cat pot eu de bine. Am renuntat de mult sa fiu regizor. Ii rezerv acest lucru acelei "Forte" exterioare ce se pare ca ne conduce viata. Imi plac surprizele. Imi place sa nu stiu ce aduce ziua de maine si sa traiesc momentul. Nu merita sa-mi bat capul si cu punerea in scena. Merita doar sa ma bucur si sa folosesc cat mai multa improvizatie.
Filmul vietii noastre se deruleaza de obicei fara spectatori, sunt implicati doar protagonistii dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa dai tot ce ai mai bun, zi de zi.

Stiti ca atunci cand urmarim un film bun detestam sa fie intrerupt de pauzele de publicitate. Vrem sa-l privim cap-coada, lasandu-l sa se deruleze, traind practic alaturi de actori, implicandu-ne in actiune. Reclamele astea! Am stat si m-am gandit un pic la ele. Am realizat cu surprindere ca apar si in viata noastra.
In reclame de multe ori se portretizeaza o familie fericita, tatal vine de la lucru, mama il asteapta cu mancarea pusa, tot timpul aranjata, cu zambetul pe buze, copiii sunt veseli si fara griji. Mancarea are intotdeauna cel mai bun gust. Totul e mai sigur, mai lipsit de riscuri, mai sanatos. In altele apare dragostea de unde nici nu te astepti si totul in jurul tau e plin de culoare si de cantec. Altele iti ofera leacuri minune pentru orice fel de afectiune. Exista solutii miraculoase care iti spala singure vasele, iti fac curatenie in casa, iti spala hainele. Alcoolul e o licoare magica ce te bine-dispune si te face mai fericit. Bancile sunt prietenele tale si iti ofera solutii financiare oricand si tu ai numai de castigat. Totul e posibil in reclame!
Asa ca, da! Traind zi de zi filmul vietii mele, fiind spectator si protagonist, astept cu nerabdare pauza de publicitate. Vreau uneori sa ma opresc, sa am un respiro si sa descopar posibilitatile din reclame. Si din cand in cand am parte de publicitate in filmul vietii mele. Nu apare la intervale prestabilite, nu e cenzurata sau controlata. Apare din senin si eu ma bucur de ea.
Sunt din ce in ce mai multe clipe de fericire alaturi de cei dragi, de ras pana la lacrimi, bucuria unei ninsori, o masa copioasa ce are gust si cateodata si o sticla de Coca-Cola; apar si cei mici care sa sara dimineata in pat si eu sa arat bine nu sifonata de somn; sa fiu aranjata si masa sa fie servita, in special daca am comandat-o din oras; se face curatenie ca prin minune in casa si vasele si hainele imi sunt spalate ca prin farmec atunci cand vine mama in vizita. Bancile imi devin prietene cand ma asez pe una in parc si imi privesc puiul jucandu-se. Am la indemana produse de infrumusetare minune: sunt mereu pieptanata de niste manute mici si dibace, machiajul imi e permanent intact pentru ca folosesc ca farduri cei mai dulci pupici de la baietii mei. Sunt multe si fiecare le avem pe ale noastre, care ne fac viata mai altfel, mai frumoasa.
"Viata bate filmul!" Spre deosebire de un film vazut la televizor, in filmul vietii tale astepti cu nerabdare pauza de publicitate, nu simti nevoia sa schimbi canalul ci doar sa stai sa te relaxezi si sa te bucuri de fiecare secunda.
Joc rolul principal in viata mea si la sfarsit cand cu ochii mintii imi voi revedea filmul, memoria va juca rolul de editor de imagine si poate imi voi aminti doar aceste pauze de publicitate...cine stie?

Cand vom creste mari...

Era ziua mea, acum cativa ani, cred ca vreo 6. Am primit de la Dragul meu un cadou. Ceva simbolic. Eram tineri, incercam sa ne cladim viitorul. Si astfel a aparut o expresie  ce o foloseam destul de des. "Cand vom creste mari". Orice neajuns intampinam stiam ca se va rezolva "cand vom creste mari". Asa si cu cadoul meu. Era ceva ce urma sa se materializeze "cand vom  creste mari". E vorba de aceasta masinuta.

Mi-a daruit-o zambind, spunandu-mi:" Azi imi permit sa iti fac cadou masina ta preferata, doar ca jucarie, dar cand vom creste mari iti voi cumpara una adevarata :) " Era un vis frumos. O masina sport, masina celor lipsiti de griji, tineri si dornici sa-si traiasca viata la maxim. De multe ori am privit-o si ma lasam purtata de ea cu cea mai mare viteza. Zburam la volanul ei si depaseam orice problema, grija sau indoiala. O conduceam spre maturitate. Era vehiculul ce ma ducea spre momentul cand voi fi mare.
Ce insemna atunci pentru noi asta?
Insemna ca era necesar sa avem anumite lucruri pentru a ne implini viata si a ne considera la randul nostru impliniti.
Trebuia sa detinem o masina (de preferat aceasta, pentru ca o placeam eu), trebuia neaparat parcata in curtea casei noastre, unde ne vom intoarce in fiecare seara, dupa ce am terminat inca o zi la serviciu, bineinteles serviciu ce ne ofera toate satisfactiile, atat financiare cat si sufletesti.
Nu aveam un termen precis pentru cand vom creste mari. Nici ce varsta trebuia sa avem. 30, 40, 50 de ani. Nu era clar dar stiam ca se va intampla.
Si au trecut anii. Ani in care foloseam in continuare expresia atunci cand nu puteam sa avem ce ne doream. Pana intr-o zi...
Intr-o zi cand am deschis ochii si langa mine dormea linistit puiul meu. In burtica dadea din picioruse (felul lui de a spune "Buna dimineata") a doua mogaldeata ce asteapta sa vina pe lume. Si deodata m-am simtit mare. M-am simtit mai implinita ca oricand.
Nu aveam masina dorita. Singurul vehicul cu roti din casa e caruciorul. Il conducem pe rand cu multa fericire in suflet. Daca vom avea candva masina sigur nu va mai fi una sport. Acum calatorim prudent si cu centura pusa prin viata. Doar inima ne prinde viteza nebanuita pentru ca e plina de iubire. Casa nu avem nici acum, dar avem ACASA.

Iar masinuta visurilor mele nu mai reprezinta un simbol si un vis. Suntem deja mari. Ea a devenit ce era menita sa fie de la inceput: o jucarie. E jucaria visului nostru implinit.

Iar cand vom creste mari s-a transformat intr-un firesc toate la timpul lor.

Va pup!

Barbatul perfect

Barbatul perfect are la brat o femeie desteapta. Sau altfel spus, o femeie desteapta are alaturi un barbat perfect.
Barbatul perfect nu e intotdeauna mai frumos ca al vecinei dar e mereu al tau.
Barbatul perfect miroase a dragoste si cafea.
Barbatul perfect iti spune te iubesc de o mie de ori in mintea ta, in realitate iti arata zilnic.
Barbatul perfect e liber, liber sa traiasca si sa aleaga pe cine iubeste si e perfect ca te-a ales pe tine.
Barbatul perfect nu uita niciodata cine ai fost, cine esti si cine vrei sa fii.
Barbatul perfect e in primul rand OM.

Cautam disperate prin viata un barbat perfect. Pe ACEL print, emir sau Fat-Frumos, care a fost zamislit dupa chipul lui Adonis, uitand ca noi nu suntem toate Afrodita.
CEREM sa fim iubite, apreciate, respectate...uitand sau poate nu am reusit niciodata sa ne iubim, sa ne apreciem si sa ne respectam noi insene.
VREM sa comunice cu noi sa ne spuna ce are pe suflet, desi uneori tacerea noastra e punctul dintre propozitiile lui.

Eu am gasit barbatul perfect pentru mine. De la inceput? Cu siguranta nu! Au trecut ani de zile pana sa-l descopar in barbatul ce imi era de mult timp alaturi. Ne-am schimbat in timp e adevarat, dar nu aceasta schimbare a contat. Mi-au trebuit multi ani sa descopar definitia "perfecta" pentru cuvantul PERFECT.
Ce inseamna sa fii perfect? Perfect pentru cine sau in ochii cui? Sunt eu perfecta? Am stat si m-am analizat mult timp. Ma cautam in ochii mei in fiecare dimineata si nu gaseam decat defecte si muuuuulte lucruri de corectat. Pana intr-o zi...

Ma intorceam de la maternitate. Imi era frig si foame. L-am pus pe bebe in patut si m-am dus la baie. Asteptam cu nerabdare sa fac un dus la mine acasa. M-am dezbracat si m-am uitat pentru prima data in oglinda. Nu mi-am mai recunoscut corpul. Era complet schimbat. Burta imi era inca mare si daca nu as fi fost sigura ca mi-am tinut puiutul in brate, as fi asteptat sa ma loveasca usor cum o facea acum cateva zile. Am pus mana pe mine sa fiu sigura ca nu visez. Am ridicat ochii. Nu puteam sa ma mai privesc. La fata acelasi dezastru. Cearcane care nu stiu de unde incepeau si unde se terminau. Parul nu imi era spalat de cateva zile si cum am stat mult cu capul pe perna imi era incalcit la spate asa de tare parca cineva mi-a pus un pachet de guma in el. Pe langa toate astea facusem o alergie si eram toata rosie si aveam bubita langa bubita, parca eram un ciorchine.
Am inchis ochii. Nu vroiam si nu mai puteam sa ma privesc. Am simtit ca ma pupa cineva pe fata. Era Dragul meu. Imi zambea. Si pentru prima data m-am privit cu adevarat in ochii lui. Oglinda lor imi prezenta o alta imagine. In ei eram PERFECTA!

In acel moment "PERFECT-UL" a capatat sens. Era o mogaldeata mica ce dormea linistit si care in cateva zile de viata a reusit ceva extraordinar. Mi-a daruit BARBATUL PERFECT, tatal lui, si ne-a facut viata... cum credeti?... PERFECTA!

Va pup!

Martorii unei vieti

De ce iubim? De ce nu putem trai decat inconjurati de oameni? De ce nu putem sa fim tristi singuri? De ce nu putem fi fericiti singuri?
Suntem  o specie evoluata. Putem face mii de lucruri, putem crea totul din nimic. Putem sfida moartea si gravitatia. Cu fiecare secol ce trece, specia umana a evoluat. Cel putin din punct de vedere tehnologic. S-a pastrat o singura constanta: frica de singuratate!
M-am intrebat de ce? De ce nu simtim ca am trait o viata implinita daca nu am iubit pe cineva? De ce nu putem si nu avem nici macar vointa de a incerca sa suferim de unii singuri? De ce ne e frica sa traim doar cu noi insine? Dupa mult timp am ajuns la o concluzie.Concluzia mea nu are nimic de a face cu "bla-bla-ul" psihologic cum ca "omul este o fiinta sociala". Nu vreau nicidecum sa-l contrazic pe Aristotel! Intr-adevar omul este destinat traiului alaturi de semenii sai. Va cauta intotdeauna compania unui grup, mai mic sau mai mare. Are o trastatura importanta de caracter, si anume, sociabilitatea. Avand si ratiune, poate sa aleaga daca doreste sa-si petreaca viata inconjurat de semenii lui sau nu. Dar cine nu alege asta? Cei ce nu, sunt "exceptiile care confirma regula", vorba aceea.
Eu cred ca avem nevoie de MARTORI ai vietii noastre! Nu suntem in stare sa ne constientizam nimicnicia. Nu putem si nu vrem sa credem ca suntem doar noi si ca viata noastra nu inseamna, de fapt, nimic pentru nimeni. Asa ca ne alegem un martor, o persoana care sa ne priveasca zi de zi, pentru tot restul vietii. Vrem sa avem cui impartasi clipele, care insumate devin o viata. Si astfel, continuam sa traim pentru noi dar "obligand" cealalta persoana sa priveasca, sa se implice si la final sa ramana o dovada a existentei noastre. Reciproca e valabila. E un drum cu doua sensuri.

Il iubim? DA! Il vom alege pe acest criteriu: iubirea. Daca nutrim astfel de sentimente pentru el inseamna ca el e alesul. Ne amagim ca iubirea este o conditie "sine qua non". Este un sentiment ce ne face intr-o anumita masura superiori. Nu o simtim din reflex, alegem sa iubim. Insa, atunci cand dispare sau se estompeaza putini dintre noi alegem sa luptam pentru ea. S-a incheiat un capitol, trecem la altul. Ca atunci cand citesti o carte si intorci pagina dupa  pagina, fara regrete atsteptand nerabdatori finalul. Dar in viata nu ar trebui sa fie asa. Trebuie sa ne bucuram si sa savuram fiecare cuvant, rand si cand terminam o pagina sa facem o pauza sa retraim momente, clipe si simtiri. Finalul va veni oricum prea repede.
Trebuie sa luptam pentru iubire, sa incercam sa o reinviem in fiecare zi. E simplu? Nu! E foarte usor sa traiesti. Timpul trece orice am face noi. Timpul in doi insa, are capacitatea sa se opreasca, sa se dilate sa zboare pe nesimtite. In doi, intr-o echipa viata capata sens. E un film intim dar care are spectatori.
Avem un martor al vietii noastre. Merita sa luptam pentru el. Va fi o lupta zilnica pentru a mentine iubirea, pentru a-l pastra interesat.
Lupta cu cine?...cu tine insati...

Va pup!