Cand vom creste mari...

Era ziua mea, acum cativa ani, cred ca vreo 6. Am primit de la Dragul meu un cadou. Ceva simbolic. Eram tineri, incercam sa ne cladim viitorul. Si astfel a aparut o expresie  ce o foloseam destul de des. "Cand vom creste mari". Orice neajuns intampinam stiam ca se va rezolva "cand vom creste mari". Asa si cu cadoul meu. Era ceva ce urma sa se materializeze "cand vom  creste mari". E vorba de aceasta masinuta.

Mi-a daruit-o zambind, spunandu-mi:" Azi imi permit sa iti fac cadou masina ta preferata, doar ca jucarie, dar cand vom creste mari iti voi cumpara una adevarata :) " Era un vis frumos. O masina sport, masina celor lipsiti de griji, tineri si dornici sa-si traiasca viata la maxim. De multe ori am privit-o si ma lasam purtata de ea cu cea mai mare viteza. Zburam la volanul ei si depaseam orice problema, grija sau indoiala. O conduceam spre maturitate. Era vehiculul ce ma ducea spre momentul cand voi fi mare.
Ce insemna atunci pentru noi asta?
Insemna ca era necesar sa avem anumite lucruri pentru a ne implini viata si a ne considera la randul nostru impliniti.
Trebuia sa detinem o masina (de preferat aceasta, pentru ca o placeam eu), trebuia neaparat parcata in curtea casei noastre, unde ne vom intoarce in fiecare seara, dupa ce am terminat inca o zi la serviciu, bineinteles serviciu ce ne ofera toate satisfactiile, atat financiare cat si sufletesti.
Nu aveam un termen precis pentru cand vom creste mari. Nici ce varsta trebuia sa avem. 30, 40, 50 de ani. Nu era clar dar stiam ca se va intampla.
Si au trecut anii. Ani in care foloseam in continuare expresia atunci cand nu puteam sa avem ce ne doream. Pana intr-o zi...
Intr-o zi cand am deschis ochii si langa mine dormea linistit puiul meu. In burtica dadea din picioruse (felul lui de a spune "Buna dimineata") a doua mogaldeata ce asteapta sa vina pe lume. Si deodata m-am simtit mare. M-am simtit mai implinita ca oricand.
Nu aveam masina dorita. Singurul vehicul cu roti din casa e caruciorul. Il conducem pe rand cu multa fericire in suflet. Daca vom avea candva masina sigur nu va mai fi una sport. Acum calatorim prudent si cu centura pusa prin viata. Doar inima ne prinde viteza nebanuita pentru ca e plina de iubire. Casa nu avem nici acum, dar avem ACASA.

Iar masinuta visurilor mele nu mai reprezinta un simbol si un vis. Suntem deja mari. Ea a devenit ce era menita sa fie de la inceput: o jucarie. E jucaria visului nostru implinit.

Iar cand vom creste mari s-a transformat intr-un firesc toate la timpul lor.

Va pup!