joi, 20 februarie 2014

E o moda sa slabesti...hai sa slabim cu spor!

A slabi s-a transformat dintr-o necesitate intr-o moda. Toata lumea doreste sa slabeasca, si ar face orice pentru asta. GRESIT! Toata lumea vrea sa slabeasca dar cu cat mai putin efort, cat mai repede si daca se poate fara a-si schimba deloc stilul de viata.
Eu vin in "ajutorul" doritorilor si va propun o dieta revolutionara! Nu va voi spune ce sa mancati, cat sa mancati ci va propun niste exercitii simple. Sa nu sariti toti cu gura pe mine! Nu sunt exercitii fizice, ci surprinzator de gandire!
Asadar, vreti sa slabiti! Ati incercat mii de diete, care mai de care mai hipocalorice sau unele cu promisiune de schimbare de metabolism (ca doar trebuie neaparat sa fie o problema a metabolismului...) si nu aveti rezultatele dorite. Sincer nu ma mir. Eu va propun urmatorul lucru: nu aveti nevoie de meniuri fanteziste sau calculate de zici ca te duci cu o reteta la farmacie, nici de nutritionisti (unii din ei), care iti ofera tot o "reteta de succes" si nici de antrenori personali, care sa te faca G.I. Jane. Trebuie sa ne folosim creierul!




Sunt trei lucruri de care trebuie sa tinem cont: OBIECTIV CORECT, LOGICA si BUN-SIMT.

1. OBIECTIV CORECT

Inteleg ca vreti sa slabiti, dar trebuie de la bun inceput sa ne fixam un obiectiv real. De exemplu: sunt supraponderala (90kg), asa am fost toata viata, cea mai mica greutate aam avut-o la 16 ani si era 60 de kg. Este absurd dintr-o data sa imi propun sa slabesc pana ajung la 50 kg. Nu este realistic!

De asemenea toata lumea stie ca manechinele sunt o categorie aparte. Nu oricine poate arata asa sau ar trebui sa arate asa!
Acum, pe cuvant, daca ai sa zicem , soldurile late, cine poate crede ca daca mananca numai supa de varza doua saptamani o sa se micsoreze ca prin minune si o sa intre in niste blugi de la raionul de copii? Da' ce Doamne Iarta-ma varza te usuca?
Cred ca ati inteles ideea de baza. Vrei sa slabesti? Foarte bine! Incepe sa faci ceva numai in momentul in care ai incetat sa ai asteptari fanteziste si sa visezi cai verzi pe pereti.Propune-ti ceva palpabil si cu siguranta vei reusi!

2. LOGICA

Cand vine vorba de slabit nu stiu ce facem. Uitam sa ne folosim creierul. Zici ca il punem si pe el la un regim "hipoideatic". Il hranim cu cat mai putine idei nu cumva sa se ingrase si el. Atata ne-ar mai lipsi!


Asadar sa o luam logic. Suntem mamifere omnivore, care de la inceputul lumii am trait in natura. Fiind omnivori inseamna ca trebuie sa mancam de toate. Plante, legume, fructe si carne. Asa am fost creati sau daca preferati, asa am fost setati. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar am o problema cu regimurile vegetariene sau "raw". Consider ca am evoluat in momentul in care am reusit sa vanam sau am descoperit focul. Nu vad nici un beneficiu in involutie. Nici nu mi se pare logic sa involuam. Ma scuzati ca am deviat de la subiect.

Revin la logica. Trebuie sa mancam de toate. Regimurile restrictive nu sunt firesti. Dar, stim ca mancam pentru a trai, a ne lua substante nutritive si a produce energie. Sa putem, adica functiona. Acuma ziceti si voi daca dupa o masa simti ca explodezi si te loveste somnul instant, nu e logic ca ai mancat cam mult? Ca ceva nu e cum trebuie sa fie? Asa ca de la tine putere, reduce cantitatile. Mananca un  pic mai putin. Asta nu inseamna ca trebuie sa te infometezi.
De asemenea cand spun ca trebuie sa mancam de toate, ma refer la ce gasim in natura. Pentru ca, repet, asa am fost setati. Asa ca e logic ca tot ce am inventat noi mai tarziu, doar pentru a ne satisface niste pofte trebuie reduse semnificativ. Exemple: dulciuri, sucuri (am o adevarata problema cu Coca-Cola, e singurul lucru ce l-as interzice cu desavarsire), alcool, tigari, prafuri, semipreparate.
Referitor la mancare mai spun un singur lucru. Invatati sa va ascultati organismul. De fiecare data cand veti manca ceva nesanatos, el va va spune. Va veti simti rau, balonati sau obositi sau cu senzatie de sfarseala, greata sau ocazionalele intepaturi pe ici pe colo. Nu faceti greseala sa va ignorati propriul corp. E logic ca el stie ce ii trebuie mai bine decat oricat de multe "grupuri de cercetatori".

Am spus ca omul a trait in natura. Asa ca nu trebuie sa uitam sa mai iesim dintre "blocurile gri". Este mai mult decat stupid sa stai blocat in trafic, in drum spre sala de sport, unde te vei urca pe o bicicleta statica! Vrei sa slabesti? Pe langa alimentatie ai nevoie de miscare. Dar in natura! Ai nevoie de aer liber. Poti sa mergi cu bicicleta, sa inoti sa faci o plimbare. Parerea mea e ca mersul pe jos e cel mai eficient. Doar suntem bipezi! Dar putem face orice activitate care ne determina sa ne miscam un pic sezutul de pe scaun. Macar la sfarsit de saptamana.
Cam atat cu logica, restul ce ar mai fi de spus se subintelege...ca doar e logic nu?

3. BUN-SIMT

Va voi spune doar cateva lucruri de bun-simt.

Nu credeti orbeste in diete miraculoase si rezultate fantastice in scurt timp si cu minim efort.
Nu credeti in pilule si prafuri magice ca nu exista.
Nu credeti ca tot ce zboara se mananca, nici la propriu, nici la figurat.
Nu credeti in modelul de frumusete promovat de media.
Nu exista greutate ideala.

Daca hainele de la magazin va sunt mici, in primul rand poate sunt facute cu economie la material, ca de obicei pentru a face bani trebuie sa fii zgarcit. In al doilea rand da-le incolo! Croiti-va haine pe masura si incepeti fiecare zi cu zambetul pe buze.
Mancati ce va place (nu mai mult de trei ori pe zi ca nu are sens) in cantitati mai mici. dar bucurati-va de fiecare inghititura.


Pentru cei care au ajuns pana aici cu cititul (va multumesc!), iata si ingredientul secret: UMORUL! Il adaugati cu incredere peste fiecare zi din viata voastra si obtineti reteta perfecta pentru frumusete. Si poate in timp reusim sa si slabim! Nu stiu sigur, dar stiu ca vom fi mai frumosi, mai sanatosi si mai fericiti!

Va pup!

luni, 10 februarie 2014

Iarna pe ulita

Iarna asta  am fost la sanius cu baietelul meu. A fost primul lui sanius. Nu am avut partie, ne-am dat intr-o parcare care era putin in panta. In schimb in jurul nostru totul era alb si ningea asa de frumos!!! M-am bucurat eu mai mult ca el (evident, el avand doar un an) si am devenit nostalgica... Mai tineti minte iernile si saniusul cand  eram copii? Cu cata nerabdare asteptam primii fulgi de nea! Era de ajuns sa ninga putin si chiar daca nu se aseza zapada, deja imi scoteam saniuta si fugeam afara! Cata fericire si incantare!
Cand mergeam la bunici ieseam cu sania pe ulita. Nu circulau atatea masini si nici nu ne pasa ca langa, curgea un parau, in care unii dintre noi mai aterizam dupa niste manevre de Schumacher. Credeti ca mergeam acasa? Nu! Stateam asa uzi si nici ca ne pasa de frig sau de foame. Eram multi copii, de multe ori ne adunam cate douazeci si care mai de care sa ne dam cu cat mai multa viteza. Nu aveam sanii interesante sau scumpe. Aveau "talpi lucioase/ Varfurile-ntoarse/ Pod de scandurele/ Sa tot stai pe ele." Dar credeti-ma cine stia sa le conduca era o persoana foarte importanata si bine vazuta.
 Dupa o zi in care nu faceam altceva decat sa ne jucam in aer liber, ajungeam si noi acasa. De obicei eram uda din cap pana-n picioare, pe alocuri inghetata. Bunica ma punea sa ma dezbrac cat mai repede si ma asezam la masa sa mananc. Saraca de multe ori nu avea timp sa-mi gateasca cine stie ce mancare. Dar atunci am mancat cea mai buna mamaliga cu branza!!! Si terminam cu o cana fierbinte de lapte cu ou. Ce vremuri!

Nu mai am varsta aia, nu m-am mai bucurat de sanius, nu am mai mancat de mult o mamaliga cu branza ca la bunica si nici bunica nu mai este...
Acum iarna ma bucur daca nu ninge, ca nu se face polei pe jos sau mizerie pe trotuare. Ma bucur daca nu e foarte frig ca sa nu inghet pana ajung acasa si sa nu-mi vina  o factura exorbitanta la gaz.  Nici la schi nu am mai fost de ceva ani. Tot timpul am gasit scuze...lipsa timpului, a banilor, ca nu am cu cine...
Dar acum lucrurile incep sa se schimbe. Damian (baietelul meu) ma ajuta sa-mi reamintesc bucuria! Vreau sa-i ofer si lui macar o parte din copilaria pe care am avut-o eu. Va avea si el bucurii marunte si eu voi fi langa el si imi voi aminti sa fiu copil.
Si mai sper sa stie sa se joace in aer liber, sa stie sa se murdareasca si sa aiba o copilarie de vis.
Va pup!

sâmbătă, 8 februarie 2014

Care sunt visele unei femei care are tot?


Astazi cand m-am privit in oglinda nu m-am recunoscut. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa stai sa te privesti si sa te intrebi: cine e persoana care se uita la mine? M-am analizat indelung si cu cat ma uitam mai mult , cu atat parca deveneam tot mai straina mie. Am observat niste linii fine in jurul ochilor, care nu erau ultima data. Colturile gurii parca erau un pic mai lasate...totul era schimbat. In fiecare zi ma uit in oglinda dar azi...azi nu eram eu. Asa ca am inchis ochii si am incercat sa-mi amintesc cand m-am vazut prima data.
Aveam o varsta ce incepea cu 1 (ce vremuri!). Eram o fetita ce se credea femeie! Am luat trusa de machiaj, de data asta cu seriozitate si am inceput sa corectez ce credeam eu ca trebuie corectat si sa pun in evidenta ce consideram acceptabil la mine. La varsta aia nimic nu era frumos. Eram prinsa in iuresul adolescentei, cu dramele ei si problemele fara solutii. Dar in ochi aveam ceva ce azi nu mai gasesc. Aveam o sclipire, se puteau citi toate visele si sperantele unui copil. Aveam lumea in fata si de ce nu, la picioarele mele. Imi doream sa fac atatea! Dar mai mult, eram convinsa ca o sa le fac.
Sistemul educational, in care suntem introdusi de mici ne preseteaza spre un tel. Asa ca visele au ramas inchise intr-o cutiuta si am facut ce era firesc sa fac. Totusi acest firesc a inceput sa se transforme la randul lui intr-un vis...
A venit randul varstei ce incepe cu 2. Eram deja o tanara femeie.  Deja foloseam trusa de machiaj cu mai multa incredere si puteam sa vad si lucruri frumoase la mine. Nu mai aveam drame, aveam doar mici probleme, pe care le infruntam cu fruntea sus! Visele si sperantele? Erau ascunse in sclipirea din ochi. Erau diferite, dar erau la fel de puternice. Din cand in cand revenea cate un vis sporadic, pe care il uitasem de mult, dar nu ii mai dadeam importanta. Pornisem pe un drum si imi fauream noi teluri si obiective, toate mulate pe viata mea de atunci.
Si iata-ma dimineata! Sunt deja femeie, sotie si mama. Varsta imi incepe cu 3. Ce e schimbat la mine? De ce nu ma recunosc? Si mi-am dat seama! Caut in ochi acea sclipire si nu o gasesc. Ma uit mai atent si observ ca exista totusi, dar e foarte mica...parca e o lumanare ce e pe punctul de a se stinge. De ce?

Pana in momentul de fata am facut tot ce trebuia sa fac. Am fost la scoala unde visam sa cresc mare si sa-mi aleg o meserie. Mi-am ales o meserie si am inceput sa visez la o familie. Mi-am intemeiat o familie, aveam o familie asa ca am inceput sa visez la un copil. Mi s-a indeplinit si acest vis.

Asa ca incep sa ma framant cu o dilema:

"CARE SUNT VISELE UNEI FEMEI CARE ARE TOT?"

Sa fie in continuare fericita, sa-i fie copii sanatosi sa isi pastreze meseria? Sa fim seriosi astea sunt lucruri ce si le doreste fiecare dintre noi. Dar unde sunt visele? Acele vise care te faceau sa te simti invincibil? Acele vise ce se regaseau in spatele sclipirii din ochi.

Eu personal mai visez la o casuta la malul marii, sa castig la loto, sa calatoresc in jurul lumii...dar visez si sa nu-mi pierd visele. Vor mai fi zile cand nu ma voi recunoaste. Cand va trebui sa caut cu mai multa atentie in ochi sclipirea. Dar visez sa o gasesc de fiecare data!
Ca mama visez sa ma bucur de visele copilului meu. Visez sa-l vad zburand spre idealurile lui, telurile lui si mai visez sa-i pot privi mereu sclipirea din ochi. Visez ca a lui sa nu se stinga niciodata.

Nu uitati sa credeti in vise! Chiar daca credeti ca aveti tot sau ca e in zadar... Visati! Pana la urma si viata e tot un vis...

Va pup!





luni, 3 februarie 2014

Bomboanele si fericirea

Toti ne dorim sa fim fericiti. De cand realizam cine suntem si ne formam primele ganduri, visam cu ochii deschisi la fericire. Copii fiind ne-o imaginam asa cum microcosmosul nostru ne-o prezinta. Daca avem norocul sa facem parte dintr-o famile unita, ne dorim sa crestem mari si sa avem si noi o asemenea familie. Fetitele viseaza la ziua nuntii, se joaca cu papusile si isi imagineaza momentul cand vor deveni mame. Baieteii se pregatesc de mers la munca, sa conduca masina si sa faca bani. Alti copii isi iau exemplele din povesti, desene sau filmulete. Se viseaza printese care vor fi salvate de persoana sortita lor pentru toata viata. Incep luptele cu dragoni si balauri, incet nascandu-se dorinta de a fi curajosi, viteji, de a creste mari! Pentru ca doar atunci se intelege ca putem atinge fericirea.
Dupa ce am crescut ne amintim cu regret zilele copilariei. Zile fara griji, zile senine! Cand puteam sa radem cu tot sufletul daca vedeam o gargarita sau o floare. Si toti ne gandim: ce fericit eram atunci! De ce nu putem sa fim si acum? Ce ne trebuie sa fim fericiti? Copilul din noi, care a fost invatat ce inseamna fericirea nu ne-a parasit. El continua sa viseze la familie, stabilitate financiara, iubire, curaj s.a.m.d. Dar  ce ar fi sa stam un pic de vorba cu el. 
                             



"-De ce te bucurai din toata inima cand primeai o bomboana? 
-Pentru ca avea un gust asa bun!
-Si iti dadeai seama ca ai o familie si ca au si ceva bani din moment ce ti-au daruit bomboana fara vreun motiv anume?
-Despre ce vorbesti? Imi placea bomboana si o aveam in mana!
-Dar de ce nu aveai griji? Pentru ca mama si tata iti ofereau tot ce aveai nevoie, haine, mancare casa?
-Nu m-am gandit la asta. Nu aveam griji pentru ca ii iubeam pe mama si pe tata!
-Aha, si ei erau mereu langa tine si te iubeau la randul lor! De asta te simti fericit?
-Ma simt fericit pentru ca am invatat acest sentiment minunat sa iubesc! Si cred ca si ei sunt fericiti tot din acest motiv.
-Trist nu te simti niciodata?
-Ba da. In fiecare zi. Cand trebuie sa ma duc la culcare prea devreme. Daca nu pot sa ma mai uit la televizor. Am o groaza de motive.
-Pai atunci, poti spune ca esti fericit?
-Da, deoarece pentru asta am si mai multe motive!"

Am crescut si  de cele mai multe ori nu avem parte de tot ce ne-am imaginat, copii fiind, ca vom avea. Iubim mai mult sau mai putin impartasit. Sau nu am cunoscut inca iubirea. Slujba poate nu e cea la care am visat. Familia poate e inca un proiect. Sau daca o avem deja nu ne mai simtim printesele de altadata. Balaurii si dragonii s-au transformat in grija zilei de maine sau lupta continua de a urca tot mai sus pe o scara ierarhica. Si de multe ori spunem din tot sufletul ca nu suntem fericiti. Asta pentru ca ne imaginam fericirea ca o stare permanenta! O stare de euforie ce nu dispare si nu se diminua nicicand. O viata realizata din toate punctele de vedere ale societatii.

Ei bine NU! Putem fi fericiti in fiecare zi. Asa cum vrea sa ne aduca aminte copilul din noi, avem mii de motive sa fim fericiti in fiecare zi. Trebuie doar sa ne deschidem sufletul si ochii. Sentimentul FERICIRE este compus din mii de bucurii marunte. Dar cel mai important, suntem fericiti daca stim sa iubim. Si nu este obligatoriu sa fie impartasita!!!

Invatati sa fiti fericiti in fiecare zi!!! Luati-o pas cu pas si cand va simtiti coplesiti mai stati la o sueta cu copilul din voi si mai daruit-i o bomboana! Serviti-va si voi cu incredere cu una! Si hai sa fim fericiti!

Va pup!