Iarna pe ulita

Iarna asta  am fost la sanius cu baietelul meu. A fost primul lui sanius. Nu am avut partie, ne-am dat intr-o parcare care era putin in panta. In schimb in jurul nostru totul era alb si ningea asa de frumos!!! M-am bucurat eu mai mult ca el (evident, el avand doar un an) si am devenit nostalgica... Mai tineti minte iernile si saniusul cand  eram copii? Cu cata nerabdare asteptam primii fulgi de nea! Era de ajuns sa ninga putin si chiar daca nu se aseza zapada, deja imi scoteam saniuta si fugeam afara! Cata fericire si incantare!
Cand mergeam la bunici ieseam cu sania pe ulita. Nu circulau atatea masini si nici nu ne pasa ca langa, curgea un parau, in care unii dintre noi mai aterizam dupa niste manevre de Schumacher. Credeti ca mergeam acasa? Nu! Stateam asa uzi si nici ca ne pasa de frig sau de foame. Eram multi copii, de multe ori ne adunam cate douazeci si care mai de care sa ne dam cu cat mai multa viteza. Nu aveam sanii interesante sau scumpe. Aveau "talpi lucioase/ Varfurile-ntoarse/ Pod de scandurele/ Sa tot stai pe ele." Dar credeti-ma cine stia sa le conduca era o persoana foarte importanata si bine vazuta.

 Dupa o zi in care nu faceam altceva decat sa ne jucam in aer liber, ajungeam si noi acasa. De obicei eram uda din cap pana-n picioare, pe alocuri inghetata. Bunica ma punea sa ma dezbrac cat mai repede si ma asezam la masa sa mananc. Saraca de multe ori nu avea timp sa-mi gateasca cine stie ce mancare. Dar atunci am mancat cea mai buna mamaliga cu branza!!! Si terminam cu o cana fierbinte de lapte cu ou. Ce vremuri!

Nu mai am varsta aia, nu m-am mai bucurat de sanius, nu am mai mancat de mult o mamaliga cu branza ca la bunica si nici bunica nu mai este...
Acum iarna ma bucur daca nu ninge, ca nu se face polei pe jos sau mizerie pe trotuare. Ma bucur daca nu e foarte frig ca sa nu inghet pana ajung acasa si sa nu-mi vina  o factura exorbitanta la gaz.  Nici la schi nu am mai fost de ceva ani. Tot timpul am gasit scuze...lipsa timpului, a banilor, ca nu am cu cine...
Dar acum lucrurile incep sa se schimbe. Damian (baietelul meu) ma ajuta sa-mi reamintesc bucuria! Vreau sa-i ofer si lui macar o parte din copilaria pe care am avut-o eu. Va avea si el bucurii marunte si eu voi fi langa el si imi voi aminti sa fiu copil.
Si mai sper sa stie sa se joace in aer liber, sa stie sa se murdareasca si sa aiba o copilarie de vis.
Va pup!